Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că se pot face programări pe platforma electronică pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca, având în vedere că a fost eliminată restricţia de vârstă. Astfel, se pot vaccina persoanele de peste 18 ani incluse în etapa a doua.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, pe platforma electronică se pot realiza programări pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca, ca urmare a eliminării restricţiei de vârstă. Vaccinul se adresează persoanelor cu vârste de peste 18 de ani care, potrivit Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice şi persoanele cu dizabilităţi", a transmis CNCAV.
 
Programarea se poate face individual, prin aparţinători sau prin direcţiile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie/ curant, cât şi prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui judeţ în parte, disponibile pe platforma de informare: https://vaccinare-covid.gov.ro.
 
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşele curente, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.
 
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei. Pe măsură ce noile tranşe ajung în România, aplicaţia de programare se actualizează şi permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaţionale aflate în etapa curentă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.