Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, a declarat luni, după discuţiile de la Ministerul Afacerilor Interne, că ministrul Carmen Dan nu le-a prezentat sindicaliştilor măsuri concrete de rezolvare a problemelor din domeniul siguranţei publice, în special a celei privind deficitul de personal, astfel că, în cazul în care nu va fi găsită o soluţie, săptămână viitoare vor fi anunţate mitinguri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Doamna ministru nu ne-a prezentat nicio listă de propuneri. Noi am zis aşa, să angajăm promoţia 2016 de agenţi de poliţie. A zis că analizează, dar nu ne-a prezentat un set de măsuri concrete. Eu am discutat şi la Ministerul Muncii, şi la Finanţe, şi cu domnul premier, nu sunt bani. Ei au declarat că prioritare sunt învăţământul şi sănătatea. Poliţia nu este, siguranţa naţională nu este. Dar nevoia de siguranţă este la baza piramidei. Ne consultăm membrii şi dacă nu vom primi răspunsuri ferme în termen de o săptămână, facem ce ne permite legea: miting şi pichetări şi ce Dumnezeu vom putea face cu respectarea legii", a susţinut Dumitru Coarnă.

El a mai susţinut că "s-a încercat o tehnică de manipulare ieftină", prin faptul că ministrul de Interne le-a spus sindicatelor să modifice statutul poliţistului.

"Am discutat prin prejur. S-a încercat printr-o manipulare ieftină să ne arunce nouă în braţe statutul poliţistului. Nicio problemă, eu îl fac, nu ăsta era fondul problemei. Pentru mine, important e ca de mâine poliţistul să nu mai meargă singur în patrulă. Să aibă vestă, pistol, maşină, benzină. (...) Eu plec cu aceeaşi dezamăgire, nu avem lucruri concrete. Oamenii vor lucra tot singuri", a spus Coarnă.                       

Preşedintele SNPPC a adăugat că problema nu e legată de statutul poliţistului, ci de subfinanţarea Ministerului de Interne.

"Niciun poliţist nu a murit din cauza statutului poliţistului. Au murit din cauza subfinanţării. (...) Problema de fond este subfinanţarea încă din 1990", a subliniat Coarnă.

Luni dimineaţă, liderii sindicatelor poliţiştilor s-au întâlnit şi cu premierul Mihai Tudose.

Iulian Surugiu, liderul Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie din România, a anunţat, după discuţiile cu Tudose, că s-a convenit elaborarea rapidă a unui nou Statut al poliţistului şi angajarea unui a cel puţin 4.000 de persoane în cursul acestui an. La rândul lui, premierul a susţinut că urmează să se rezolve problema angajărilor din cadrul poliţiei, existând posibilitatea ca promoţia 2018 din şcolile de poliţie să poată fi încadrată de acum, în condiţiile în care deficitul de personal este mai mare de 20.000.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.