Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) din România atrage atenţia asupra situaţiei extrem de grave a donării de sânge şi cere rezolvarea rapidă a acestei probleme. ”În prezent, donarea de sânge a scăzut semnificativ, iar scăderea va deveni dramatică în condiţiile noilor restricţii de circulaţie”, au transmis reprezentanţii COPAC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) din România a transmis, marţi, un comunicat de presă în care atrage atenţia asupra situaţiei dramatice a donării de sânge, în contextul restricţiilor de circulaţie.

”Nu ştim dacă această informaţie a ajuns şi la nivelul Comitetului de Urgenţă, dar aceasta lipsă a donatorilor de sânge se traduce printr-o criză a pacienţilor cu boli rare, boli cronice sau pacientii acuţi, lipsa sângelui va avea un impact devastator asupra întregului sistem de sănătate. De transfuzii vor avea nevoie inclusiv cazurile grave de COVID 19, care nu vor întârzia să apară. Pentru această problemă, solicităm Comitetului de Urgenţă şi Ministerului Sănătăţii să găsească urgent o soluţie pentru că va deveni cât de curând o problemă majoră a sistemului de sănătate”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele COPAC.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.