Turul României 2026 a început, miercuri, în Republica Moldova, urmând să unească simbolic două arcuri de triumf - cel de la Chişinău şi cel din Bucureşti, unde se va încheia competiţia la 13 septembrie.
La cea mai importantă competiţie ciclistă a anului, organizată de Federaţia Română de Ciclism, împreună cu Agenţia Naţională pentru Sport şi Auchan România, partener co-organizator, participă 21 de echipe profesioniste din 14 ţări. Peste 130 de sportivi vor pedala în această prioadă peste 800 de kilometri, până la Bucureşti, pentru şansa de a obţine trofeul.
Restricţii de circulaţie
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că, pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a competiţiei, circulaţia rutieră va fi restricţionată temporar pe următoarele sectoare de drum naţional:
Joi, 10 septembrie 2026:
DN 2, km 328+962 – km 327+963, între localităţile Roman şi Horia, judeţul Neamţ, în intervalul orar 13:10 – 13:20.
Vineri, 11 septembrie 2026:
DN 11, km 115+954 – km 90+000, între localitatea Oituz şi limita judeţelor Bacău şi Covasna, în intervalul orar 12:30 – 13:25;
DN 11, km 90+000 – km 69+000, de la limita judeţelor Bacău şi Covasna, în intervalul orar 13:00 – 14:14.
Sâmbătă, 12 septembrie 2026:
DN 11, km 16+820 – km 9+880, între localitatea Lunca Câlnicului şi Nodul rutier Prejmer – Hărman, în intervalul orar 10:35 – 10:50.
Restricţiile de circulaţie sunt instituite pentru perioadele necesare trecerii participanţilor la competiţie şi vor fi semnalizate corespunzător, iar circulaţia va fi dirijată de către poliţiştii rutieri.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte semnalizarea rutieră temporară şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren şi să manifeste prudenţă în zonele afectate de restricţiile de circulaţie.
Tricouri distinctive
În cadrul competiţiei, vor fi acordate 8 tricouri distinctive, respectiv:
Tricoul Galben, pentru cel mai bun ciclist din competiţie
Tricoul Alb cu buline roşii, pentru câştigătorul în clasamentul pe puncte
Tricoul Verde, pentru cel mai bun căţărător
Tricoul Roşu, pentru cel mai bun sprinter
Tricoul Alb U23, pentru cel mai bun ciclist sub 23 de ani
Tricoul Albastru, pentru cel mai bun rutier român
Tricoul Portocaliu, pentru câştigătorul de etapă
Tricoul Gri, pentru cei mai buni în clasamentul pe echipe
Mai mult, pentru prima dată în istoria competiţiei, anul acesta, câştigătorul tricoului galben va primi şi un trofeu dedicat. Lucrarea este realizată de Liviu Brezeanu, sculptor, artist plastic şi pictor din Dâmboviţa, şi este inspirată de universul lui Constantin Brâncuşi, în contextul în care România sărbătoreşte 150 de ani de la naşterea marelui sculptor român. Trofeul reinterpretează elementele din operele emblematice ale lui Brâncuşi într-o formulă contemporană, construită în jurul ideii de mişcare, verticalitate şi forţă. Trofeul este realizat din lemn de paltin, un material dens, cu rezonanţă specială, folosit inclusiv pentru realizarea toacelor de mănăstire.
3000 de amatori de toate vârstele sunt aşteptaţi la cursele de masă
Turul României va include şi în acest an competiţii dedicate copiilor, menite să susţină formarea noilor generaţii de ciclişti. Acestea vor avea loc în Iaşi, Piatra Neamţ, Ploieşti şi Bucureşti. De asemenea, în Bucureşti va fi organizată şi competiţia pentru amatori, King of the Capital, încurajând practicarea ciclismului şi adoptarea unui stil de viaţă activ. În total, aproape 3000 de amatori sunt deja înscrişi pentru aceste competiţii conexe.
Program şi traseu Turul României 2026
9 septembrie - Etapa 1 - Chişinău - Ungheni
10 septembrie - Etapa 2 - Iaşi - Piatra Neamţ
11 septembrie - Etapa 3 - Piatra Neamţ - Băile Balvanyos
12 septembrie - Etapa 4 - Braşov - Ploieşti
13 septembrie - Etapa 5 - Circuit Bucureşti
Spectacolul ciclist poate fi urmărit în direct la TV pe Prima Sport 3 precum şi pe paginile oficiale de Facebook Tour of Romania şi Auchan România, iar rezumate zilnice vor fi difuzate de TVR Sport.




























