Pasagerii care ajung pe Aeroportul "Henri Coandă" din zonele din Italia afectate de coronavirus vor intra în ţară pe fluxul destinat zborurilor charter, până la noi măsuri, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit CNAB, până la stabilirea unor măsuri suplimentare din partea autorităţtilor din domeniul sănătaţii publice, pasagerii care sosesc la Aeroportul "Henri Coandă" din zonele din Italia afectate de coronavirus (pentru moment, cele dinspre Milano, Bergamo, Treviso, Torino) vor intra în ţară pe fluxul destinat zborurilor charter.
 
La intrarea în ţară, aceşti pasageri vor completa un scurt chestionar cu datele de identificare şi alte informaţii relevante. Ei vor fi asistati de personalul medical al DSU, arată sursa citată.
 
Autorităţile române au decis ca toate persoanele care vin în România din zonele Veneto şi Lombardia din Italia, unde sunt confirmate multe cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, sau care au călătorit acolo în ultimele două săptămâni, să fie plasate în carantină. Vor fi suplimentate măsurile de control şi prevenire a infecţiei cu noul coronavirus la punctele de frontieră terestre, maritime/ fluviale şi aeriene.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.