Rezultatele analizelor în cazul femeii suspecte de febră tifoidă, internată la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca, sunt neconcludente, urmând ca peste zece zile, timp în care pacienta va rămâne internată, să fie trimis un nou set de analize la Institutul Cantacuzino.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit directorului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Cluj, Mihai Moisescu, pacienta, în vârstă de 35 de ani, va rămâne izolată în spital.

'Vorbim despre un pacient care a călătorit într-o zonă endemică de febră tifoidă din afara ţării, pentru care a existat suspiciunea de febră tifoidă la întoarcere, iar rezultatele primite astăzi (n.r., luni) de la Institutul Cantacuzino sunt neconcludente. Astfel, menţinem suspiciunea de febră tifoidă şi pacienta rămâne izolată în spital. Am recomandat o a doua recoltare peste zece zile, moment în care vom infirma sau vom continua acţiunea”, a spus Mihai Moisescu.

El a precizat că starea de sănătate a femeii este bună.

”Analizele de laborator indică ceva, dar nu cu certitudine. O să avem informaţiile clare după ce vom primi următorul set de rezultate. Pacienta este sub tratament, este izolată, are toate condiţiile necesare, nu sunt probleme, evoluţia este pozitivă şi lumea trebuie să stea liniştită”, a afirmat Ioan Mureşan, directorul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca.

Pacienta este internată la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, iar analizele de laborator urmau să confirme sau să infirme suspiciunea de febră tifoidă.

Femeia este din judeţul Cluj şi a fost într-o excursie în Thailanda, ţară cu risc ridicat de febră tifoidă, astfel că la întoarcere medicii au vrut să se asigure că aceasta nu are probleme grave de sănătate.

Astfel, Direcţia de Sănătate Publică Cluj s-a sesizat şi a decis să trimită probe pentru analize la Institutul Cantacuzino din Bucureşti.

"Nu este confirmată febra tifoidă. Pacienta a călătorit în Thailanda, ţară cu risc pentru febra tifoidă şi suntem obligaţi să excludem această infecţie”, declara, duminică, pentru News.ro Monica Muntean, manager al Spitalului Clinic  de Boli Infecţioase Cluj-Napoca.

Febra tifoidă este o boală infecţioasă acută, provocată de bacterii, care se transmite prin consumul lichidelor şi alimentelor contaminate, iar apoi se răspândeşte de la bolnavi către persoanele sănătoase.

Febra tifoidă este favorizată de condiţiile insalubre de viaţă şi nerespectarea normelor elementare de igienă.

La nivel internaţional, boala afectează peste 21 de milioane de oameni anual, iar aproximativ 200.000 dintre acestea mor din cauza infecţiei.

În România, boala a fost eradicată de aproximativ 30 de ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.