Clotilde Armand a anunţat joi că a dispus Aparatului de Specialitate al Primăriei Sectorului 1 să înainteze către toate departamentele şi subordonatele instituţiei o adresă prin să îi comunice dacă există angajaţi trimişi în judecată pentru infracţiuni incompatibile cu statutul de funcţionar public, infracţiuni prevăzute în Codul administrativ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Am dispus Aparatului de Specialitate al Primăriei Sectorului 1 să înainteze către toate departamentele şi subordonatele instituţiei o adresă prin să ne comunice dacă sunt angajaţi trimişi în judecată pentru infracţiuni incompatibile cu statutul de funcţionar public, infracţiuni prevăzute de Codul Administrativ.
 
Spun asta pentru că ieri am aflat întâmplător despre un angajat al primăriei trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani – fapte incompatibile cu funcţia deţinută. Astăzi l-am suspendat din funcţie până la soluţionarea definitivă a dosarului şi aşa voi face cu toţi angajaţii trimişi în judecată pentru infracţiuni incompatibile cu funcţia publică.
 
P.S.: Cei doi directori de la ADP Sector 1 trimişi în judecată de DNA într-un dosar de corupţie, suspendaţi de mine din funcţie, în urmă cu 2 zile, şi-au luat brusc concediu medical după ce au aflat decizia mea. Aştept să le văd adeverinţele şi cine este medicul care le-a semnat”, a scris Clotilde Armand joi pe Facebook.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.