Comisarul european al Apărării şi Spaţiului Andrius Kubilius cere Uniunii Europene (UE) şi Ucrainei să elaboreze o strategie a păcii autonomă, în urma unor noi critici ale preşedintelui american Donald Trump la adresa omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP.
UE şi Kievul trebuie să ia în calcul să-şi dezvolte propria strategie independentă în vederea unei păci în Ucraina, cere comisarul european însărcinat cu Apărarea, după atacurile lui Trump împotriva lui Zelenski.
"Până în prezent, UE este singurul susţinător financiar serios al Ucrainei, însă se aşteaptă ca leadershipul Statelor Unite să contribuie la aducerea păcii în Ucraina", a scris duminică, pe reţele de socializare, lituanianul Andrius Kubilius.
"A venit momentul în care UE şi Ucraina trebuie să elaboreze şi să pună în aplicare o strategie a păcii independentă", cere el, părând să-şi exprime mai degrabă o poziţie personală, decât politica oficială a UE.
Comisarul european al Apărării face aceste declaraţii după ce preşedintele american Donald Trump a cerut sâmbătă Ucrainei "să-şi găsească alt preşedinte", după ce Volodimir Zelenski a denunţat o relaxare a sancţiunilor americane impuse motorinei ruseşti, în contextul în care preţurile carburanţilor exercită presiuni asupra lui Trump înaintea alegerilor de la jumătate de mandat de la 3 noiembrie.
Donald Trump l-a acuzat pe Volodimir Zelenski de faptul că blochează un acord cu Moscova şi că-i ignoră consemnele de a nu bombarda rafinării ruseşti.
Kievul şi aliaţii săi europeni au avertizat că o relaxare a presiunilor la care este supusă Moscova va ajuta la finanţarea războiului purtat de către Kremlin în Ucraina.



























