Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat, miercuri seară, că circulaţia a fost închisă pe A2 Bucureşti – Constanţa, din cauza codului roşu de vreme rea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Având în vedere fenomenele meteorologice deosebite din zonele aflate sub cod roşu de vreme rea s-a luat decizia închiderii circulaţiei rutiere pe A2 între Bucureşti şi Constanţa începând cu ora 23:15”, a transmis CNAIR.

Sursa citată a precizat că, în zonele aflate sub cod roşu, se poate lua oricând decizia închiderii totale a circulaţiei rutiere pentru toate categoriile de autovehicule.

”Recomandăm conducătorilor auto care se deplasează la această oră pe reţeaua rutieră, să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate. Precizăm că Direcţiile Regionale de Dumuri şi Poduri sunt mobilizate pentru cod roşu şi toate utilajele sunt pregătite pentru a acţiona acolo unde este cazul, iar Dispeceratele CNAIR SA vor funcţiona la capacitate maximă”, a mai transmis compania.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.