Circulaţia rutieră se desfăşoară, sâmbătă dimineaţă, în condiţii de ceaţă densă, care reduce vizibilitatea sub 50 de metri, în judeţul Bihor, pe DN 1, DN 19, DN 19B, DN 19E şi DN 79. Ceaţă se semnalează şi în judeţul Arad. În zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, vântul viscoleşte zăpada.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, la ora 7.00, nu erau raportate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier sau ca urmare a condiţiilor meteorologice.

În zona montană înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură vântul bate puternic, viscolind zăpada, vizibilitatea fiind foarte redusă, şi se acţionează cu utilaje.

De asemenea, este semnalată ceaţă densă, cu vizibilitate sub 50 de metri, în judeţul Bihor, pe: DN 1, DN 19, DN 19B, DN 19E şi DN 79.

Pe principalele artere rutiere, respectiv autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, A2 Bucureşti – Constanţa, A3 Bucureşti-Ploieşti, DN 1 Ploieşti – Braşov, se circulă în condiţiile unui carosabil uscat, pe alocuri umed, cu vizibilitate bună şi valori de trafic scăzute.

Din cauza vântului puternic, sunt suspendate manevrele în porturile Constanţa Nord şi Midia.

De altfel, meteorologii au emis atenţionări nowcasting Cod galben privind intensificări ale vântului, valabile până la ora 9.00, în judeţele Tulcea, Gorj (zona joasă), Dolj, Mehedinţi (zona joasă) şi Constanţa. Aici vântul va avea intensificări temporare, suflând în rafale cu viteze de peste 55-60 km/h

Pentru zonele joase ale judeţelor Arad şi Bihor, s-a emis Cod galben de ceaţă, tot până la ora 9.00. Astfel, se va semnala, local, ceaţă care determină reducerea vizibilităţii sub 200 de metri şi care favorizează, în funcţie şi de condiţiile locale, formarea gheţuşului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.