Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut, joi, o întâlnire în format online cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România. Consultările au fost axate asupra modului în care Guvernul poate susţine, în continuare, activitatea autorităţilor locale, precum şi finanţarea proiectelor de dezvoltare derulate de acestea cu fonduri accesate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Programul „Anghel Saligny” şi prin Planul Naţional de Investiţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Şeful Executivului şi ceilalţi reprezentanţi ai Guvernului au evaluat propunerile venite din partea Asociaţiei Municipiilor din România, care au solicitat, până la jumătatea lunii februarie, când este prevăzută închiderea execuţiei bugetare la nivelul administraţiilor locale, un mecanism de compensare a efectelor deciziei Curţii Constituţionale privind măsura de redirecţionare a banilor încasaţi din impozite locale, arată comunicatul de presă al Executivului. 

1Dorinţa Guvernului este ca oportunităţile de finanţare prin fonduri europene şi prin programe naţionale să poată fi valorificate în continuare prin investiţii, iar continuarea proiectelor asumate este esenţială în acest sens”, a dat asigurări premierul Marcel Ciolacu, conform sursei citate.

Şeful Executivului a solicitat, totodată, Asociaţiei Municipiilor din România o listă cu problemele considerate prioritare, urmând ca în baza acesteia, în perioada imediat următoare, să fie analizate măsurile necesare şi sursele de finanţare.

La discuţiile cu reprezentanţii municipiilor din România au participat, de asemenea, vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Adrian Veştea, şi şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.