Cezar Irimia, Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, a declarat luni că ministrul Sănătăţii. Alexandru Rafila, nici nu vrea să ştie de pacienţii de cancer şi i-a ignorat total în urma protestului pe care Federaţia l-a organizat săptămâna trecută în faţa ministerului. El a precizat că pasul următor este acţionarea ministerului în instanţă. În plus, vor trimite scrisori către toate ambasadele statelor UE la Bucureşti, plus UK şi SUA, către PE şi Comisia Europeană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Domnul ministru Alexandru Rafila nici nu vrea să ştie de noi, În data de 13, când am organizat un protest în faţa ministerului, domnul ministru ne-a ignorat total, a plecat la Bistriţa. (..)  Încă o dată a dat dovadă de mult cinism şi ne-am convins că domnul ministru ne-a izolat, ne-a marginalizat, nu mai avem nicio încredere în acest ministru că lucrurile se vor îmbunătăţi în patologia oncologică”, a spus Irimia în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News. 

Preşedintele Federaţiei Asociaţiei Pacienţilor de Cancer a arătat că de la 1 iulie trebuia să intre în vigoare normele de implementare a planului de combatere şi control al cancerului. 

”În fiecare zi au murit şi mor în continuare 153 de pacienţi, în fiecare zi. Cine răspunde pentru aceste decese? NImeni”, a arătat el. 

Întrebat ce urmează, Ceza Irimia a precizat că ”pasul următor este acţionarea ministerului în instanţă”.

Săptămâna viitoare depunem documentele în instanţă, pentru nerespectarea legii şi vom trimite scrisori către toate ambasadele statelor UE la Bucureşti, plus UK şi SUA, vom trimite scrisori către PE şi Comisia Europeană, către comisarul pe sănătate deja a fost trimisă. În acest scrisori arătăm nerespectarea legii de către un demnitar al statului, care generează în fiecare zi victime”, a menţinar acesta.

El a acuzat că este mai importantă lupta politică pentru ciolan, pentru construcţiile şi investiţiile care se vor face în sănătate, şi nicidecum la accesul la medicaţie inovatoare care poate face diferebţa între viaţă şi moarte.

”Decalajul dintre noi şi Uniunea Europeană. este de 5 sau 6 ani, dovada este că speranţa de viaţă în România este mai mică cu 5 sau 6 ani decât media Europeană. În fiecare an în România avem 20.000 de decese evitabile în patologia oncologică şi totalul deceselor, mai mare cu 48% decât media europeană. Domnul ministru încă nu s-a trezit, încă doarme şi acest somn adânc al ministrului încă face victime”, a afirmat Cezar Irimia.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.