Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a afirmat că există preocupare la nivelul Executivului în legătură cu creşterea numărului de cazuri de COVID, precizând că orice măsură de prevenţie, cum ar fi purtatul măştii în spaţiile aglomerate, este binevenită.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Cărbunaru a fost întrebat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, dacă se ia în calcul introducerea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice. 
 
"Chiar şi astăzi a avut loc o discuţie în cadrul şedinţei cu ministrul Sănătăţii. Există o preocupare, nu doar la nivelul Ministerului Sănătăţii, dar şi la nivelul Guvernului, în legătură cu această creştere a numărului de cazuri şi, din acest punct de vedere, orice măsură de prevenţie din seria celor care au fost deja menţionate şi utilizate, până la urmă nu doar în România, oriunde în lume, sunt binevenite. Purtatul măştii în spaţiile aglomerate, că vorbim de mijloace de transport în comun sau încăperi unde nu se asigură acea distanţă minimă, mai ales că vorbim acum, specialiştii vorbesc despre faptul că, deşi nu este la fel de periculoasă ca variantele anterioare, şi această formulă care tinde să devină predominantă este destul de contagioasă, din ce în ce mai contagioasă. Ca atare, orice formă suplimentară de protecţie nu poate decât să ne ajute să ne protejăm unii pe ceilalţi”, a transmis purtătorul de cuvânt al Guvernului. 
 
El a precizat că la nivelul Executivului se va menţine recomandarea de a fi purtată masca de protecţie. 
 
"Este unul dintre motivele pentru care, inclusiv în Guvern, aţi văzut ce s-a întâmplat şi astăzi în în cadrul şedinţei, mai ales că, la invitaţia premierului, la şedinţa de Guvern au participat şi o parte importantă dintre tinerii care s-au înscris în programul de internship la nivel guvernamental şi cu toţii am purtat măşti. Se va menţine această recomandare implementată la nivelul Guvernului, ceea ce e valabil şi pentru alte categorii de spaţii aglomerate, în special a mijloacelor de transport în comun. Chiar astăzi şi domnul ministru al Sănătăţii sublinia acest lucru. Ministerul de resort va face în continuare aceste recomandări. O să sprijinim şi noi, la nivel guvernamental, prin mijloace de comunicare, transmiterea acestor măsuri”, a explicat Cărbunaru.
 
El a menţionat că nu există vreo obligaţie în acest sens. 
 
"Nu sunt obligaţii pentru că nu avem în acest moment activat vreun cadru legal care să genereze obligativitate, dar, din păcate, după o perioadă atât de îndelungată, în care valurile de COVID-19 au lovit inclusiv România şi am văzut zeci de mii de victime care şi-au pierdut viaţa în această perioadă, ne gândim cu toţii atât la familiile lor, dar şi la cei care s-au recuperat, poate chiar cu greu, trecând o dată sau de două ori sau de mai multe ori prin această boală, că, după această experienţă dureroasă, cu toţii ne dorim să folosim mijloace de protecţie chiar şi fără a fi fost obligatorii, dar vin în menţinerea sănătăţii noastre. Sunt, potrivit datelor existente acum deja, dacă am înţeles bine, peste 200 de români care sunt internaţi în secţiile de ATI cu o formă severă a bolii, iar numărul de cazuri am văzut că este, de asemenea, în creştere. Sunt motive solide care să ne facă pe fiecare dintre noi să ne protejăm şi pe noi înşine, dar şi pe cei din jur, atunci când suntem în special în spaţii aglomerate, închise. Evident, la aceste lucruri se adaugă şi măsurile de păstrare a igienei şi celelalte recomandări pe care specialiştii din cadrul Ministerului Sănătăţii vor continua să le menţioneze în spaţiul public”, a mai afirmat Cărbunaru.
 
Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat, miercuri, că în ultimele 24 de ore au fost raportate 9.802 de cazuri noi de COVID-19 şi 29 de decese. La ATI sunt internate 233 de persoane, mai multe decât în ziua anterioară.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.