Un autocar în care se aflau 48 de persoane şi un autoturism au fost implicate într-un accident, sâmbătă după-amiază, în judeţul Braşov, pe drumul naţional 73A.
Potrivit ISU Braşov, accidentul a avut loc în zona Pârâul Rece, unde un autoturism şi un autocar s-au ciocnit. În urma impactului, două persoane aflate în autoturism au fost rănite, primind îngrijiri medicale la locul accidentului şi refuzând transportul la spital.
Niciunul dintre ce 48 de ocupanţi ai autocarului nu a suferit vătămări.
La locul accidentului au intervenit un echipaj SMURD, o ambulanta a Serviciului Judeţean Braşov şi o autospecială cu apă şi spumă.




























