Doi dintre muncitorii care au căzut, miercuri, într-un bazin al staţiei de epurare de la Însurăţei, judeţul Brăila, au fost declaraţi decedaţi. un altul fiind dus la spital. În total, au fost implicaţi patru muncitori, au stabilit anchetatorii, dar unul a reuşit să se salveze singur şi nu a păţit nimic. În timpul intervenţiei şi un pompier a căzut, dar era echipat corespunzător şi nu a suferit răni. Ca măsură de siguranţă, însă, şi el este transportat la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, colonel Ştefan Stoian, numărul total al muncitorilor căzuţi într-un bazin al staţiei de epurare de la Însurăţeni a fost de patru. 

Unul dintre ei a ieşit singur, înainte de sosirea pompierilor, echipele de interveniţei scotându-i pe ceilalţi trei muncitori.

Unul dintre ei a fost stabilizat la faţa locului şi este transportat la spital, ceilalalţi doi au fost declaraţi decedaţi, după ce manevrele de resusicitare efectuate de medicii de la SAJ nu au dat rezultate. În timpul intervenţiei şi un pompier a căzut, dar era echipat corespunzător şi nu a suferit răni. Ca măsură de siguranţă, însă, şi el este transportat la spital. 

Se pare că unul dintre muncitorii de la CUP Dunărea Brăila ar fi scăpat o pompă în bazin şi, impreună cu un coleg, ar fi încercat să o scoată. Cel mai probabil, au ameţit si au alunecat. Alţi doi muncitori au încercat să îi ajute, dar au căzut şi ei.

Politia Brăila a demarat o anchetă pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă si continuă cercetările la faţa locului.

De asemenea, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila a demarat propria anchetă întrucât cei patru muncitori se aflau în timpul serviciului atunci când au căzut în canalul cu dejecţii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.