Copiii din localitatea brăileană Victoria, care au ajuns la spital după ce au băut apă cu antigel de la cişmeaua din curtea şcolii, vor rămâne internaţi pe timpul nopţii, au decis, vineri, medicii de la Spitalul Judeţean din Brăila. Starea lor este bună, sunt conştienţi, dar problemele pot să apără după câteva ore.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform directorului medical al Spitalului Judeţean de Urgenţe Brăila, Alina Neaşcu,  este vorba despre 17 copii de vârstă şcolară, între care 14 sunt băieţi şi trei fete, care au băut în mod accidental apă cu antigel de la reţeaua de alimentare cu apă a şcolii.

„Pe noi nu ne-au interesat condiţiile în care au băut apă cu antigel, ci cantitatea, ca să ştim dacă ne putem aştepta sau nu în viitorul apropiat la diverse evenimente. Pacienţii sunt în stare bună, conştienţi, nu prezintă simptome, însă acestea pot apărea la 4-5 ore de la momentul îngurgitării. Pentru a avea situaţia sub control, s-a decis ca cei 17 copii să rămână internaţi la Pediatrie”, a declarat Alina Neacşu, director medical al spitalului din Brăila.

Un număr de 17 copii din localitatea brăileană Victoria au ajuns, vineri, la Spitalul Judeţean din Brăila după ce unii dintre ei ar fi băut apă cu antigel de la cişmeaua din curtea şcolii în care învaţă, iar alţii au gustat din curiozitate. Cel mai probabil, copiii vor rămâne internaţi pentru că pot apărea efecte renale în timp. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar, unitatea de învăţământ este în reabilitare, iar constructorul a hotărât să introducă în instalaţia de încălzire antigel pentru a verifica centrala termică a unităţii de învăţământ, iar din cauza unui dop nestrâns corespunzător antigelul a ajuns în instalaţia de alimentare cu apă a şcolii şi a câtorva case din jur. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.