Şase zboruri operate de compania low-cost Ryanair au fost anulate marţi, 18 curse ce trebuiau să aterizeze pe aeroportul Henri Coandă au avut întârzieri de până la trei ore, în timp ce alte 16 curse ce trebuiau să decoleze au întârzieri de aproape două ore şi jumătate, potrivit datelor de pe site-ul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care operează aeroportul din Otopeni. Tribunalul Bucureştiurmează să stabilească la ora 15.00 dacă greva de la Romatsa este sau nu legală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Tribunalul Bucureşti stabileşte la ora 15.00 dacă greva de la Romatsa este sau nu legală

La sosire, cea mai mare întârziere o are o cursă Blue Air care vine din Roma şi trebuia să aterize la Otopeni la ora 12.10, însă este programată pentru ora 15.00.

La decolare, cea mai întârziere este la zborul Wizz Air de la Lisabona, care trebuia să aterizeze la ora locală 14.40 şi se estimează că va ajunge la ora 16.50.

Greva controlorilor de trafic aerian a fost suspendată la ora 13.00, însă negocierile continuă, potrivit purtătorului de cuvânt al Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), Alecu Florin Diaconu.

”Conflictul de muncă nu s-a încheiat, el rămâne deschis, iar greva generală poate fi reluată, cu condiţia de a o anunţa cu minimum două zile în avans. E important şi ce se hotărăşte azi la tribunal”, a spus Diaconu, pentru News.ro.

Greva generală pe termen nelimitat a controlorilor de trafic aerian din cadrul Romatsa a fost declanşată la ora 9.00. Totuşi, în ultimele declaraţii, sindicaliştii care reprezintă interesele angajaţilor Romatsa suferau că greva ar putea fi suspendată chiar marţi, după doar câteva ore, ceea ce în final s-a şi întâmplat.

Conducerea Romatsa a cerut în instanţă suspendarera grevei, iar dosarul este Judecat de Tribunalul Bucureşti într-o şedinţă care a început la ora 13.30. Şedinta era programată iniţial pentru ora 8.30, dar a fost amânată după ce Ministerul Transporturilor a intervenit în proces şi a cerut timp pentru a studia documentaţia.

Greva a devenit o certitudine luni, după ce ultimele negocieri de la Ministerul Transporturilor au eşuat, iar călătorii nu pot afla din timp informaţii despre ce curse sunt anulate sau întârziate.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.