Avocatul Poporului, Renate Weber, anunţă "o investigaţie mai amplă" la Spitalul Săpoca, unde un pacient a ucis cu un stativ metalic şase bolnavi şi a rănit alţi şapte. Weber spune că trebuie avut în vedere nu doar numărul redus al angajaţilor spitalului, ci şi tipul de personal, şi anume dacă există personal care să intervină în astfel de cazuri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Drama de la Săpoca nu doar că scoate la lumină chestiuni delicate, ci ne arată o chestiune de sistem. (...) Plecând de la ceea ce s-a întâmplat la Săpoca, noi vrem să facem o investigaţie un pic mai amplă, pentru că nu e vorba aici numai de faptul că un spital este cu un personal insuficient, ci e vorba şi ce fel de personal avem acolo. În general, din câte ştiu eu, inclusiv de când lucram în societatea civilă, acolo unde omul e lipsit de libertate el este în mâna celorlalţi şi este vulnerabil”, a afirmat Renate Weber, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.
 
Weber a spus că instituţia Avocatului Poporului vrea să vadă ce face Ministerul Sănătăţii cu privire la lipsa de personal din spital, dar şi care sunt măsurile care se iau pentru a asigura securitatea atât a pacienţilor, cât şi a personalului din spital.
 
"Ar trebui să existe inclusiv un personal specializat în sensul unei intervenţii rapide pentru că cine este pe post de asistent nu totdeauna poate să şi apere în acelaşi timp. Sunt lucruri mai multe pe care vrem să le vedem, în plus faţă de ceea ce noi am constatat de-a lungul timpului", a adăugat aceasta.
 
Avocatul Poporului a arătat că instituţia face vizite nu doar în închisori şi centrele de detenţie ale Poliţiei, ci şi în azilele de bătrâni, în spitalele de psihiatrie şi de fiecare dată face recomandări, iar spitalul de la Săpoca era programat pentru vizitare în cursul acestui an.
 
Aceasta a precizat că vizitele în astfel de instituţii sunt făcute neanunţat, de către o echipă complexă, care include repreznetanţi ai societăţiii civile. 
 
"Este îngrozitor ceea ce s-a întâmplat la Săpoca şi faptul că nimeni nu a putut să intervină şi uite câte vieţi omeneşti s-au prăpădit deja”, a mai spus Avocatul Poporului.

Şase persoane au murit şi şapte sunt rănite, după ce un bărbat de 38 de ani, cu sevraj etilic, a atacat, în 18 august, cu stativul de la perfuzii pacienţii din două saloane ale Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca.

Procurorii de la Parchetul Tribunalului Buzău au decis extinderea urmării penale în cazul bărbatului care a atacat pacienţii din Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, dar şi extinderea urmăririi penale in rem sub aspectul infracţiunii de neglijenţă în serviciu şi ucidere din culpă, fapte în legătură cu activitatea desfăşurată de către angajaţii unităţii spitaliceşti, a anunţat purtătorul de cuvânt al Parchetului, procuror Cătălin Radu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.