Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat, duminică, aprobarea a încă 270 de secţii de votare în străinătate la alegerile prezidenţiale din anul 2019, la propunerea misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare. Astfel, numărul total al secţiilor înfiinţate deja este de 714, dintr-un total de 838 de secţii care se preconizează că vor exista până la data scrutinului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Numărul secţiilor de votare din străinătate aprobate până în prezent de Autoritatea Electorală Permanentă a ajuns la 714, din cele 838 de secţii de votare preconizate a fi înfiinţate la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2019.  Autoritatea Electorală Permanentă a aprobat, prin Hotărârea nr. 37/2019, propunerile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare privind sediile a încă 270 de secţii de votare, pe lângă cele 444 aprobate anterior, noile propuneri fiind transmise de Ministerul Afacerilor Externe în data de 11 octombrie 2019”, a transmis, duminică, AEP.

Potrivit acestei hotărâri, numerotarea secţiilor de votare se realizează în continuarea numerotării secţiilor de votare prevăzute de Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 35 din 4 octombrie 2019 pentru aprobarea propunerilor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare privind sediile secţiilor de votare din străinătate la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2019, transmise de Ministerul Afacerilor Externe în data de 3 octombrie 2019, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare a acestora.

Hotărârea nr. 37/2019 a AEP prevede că Ministerul Afacerilor Externe, misiunile diplomatice şi oficiile consulare vor lua măsurile necesare, potrivit legii, pentru asigurarea condiţiilor logistice minimale pentru desfăşurarea votării în secţiile de votare prevăzute în anexă, precum şi pentru aducerea la cunoştinţa alegătorilor din străinătate a sediilor acestora.

De asemenea, hotărârea menţionată stabileşte că Ministerul Afacerilor Externe, misiunile diplomatice şi oficiile consulare vor lua măsurile necesare, pentru a asigura comunicarea proceselor-verbale privind desemnarea preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale ale secţiilor de votare prevăzute în anexă, către Autoritatea Electorală Permanentă, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate, precum şi către formaţiunile politice care participă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2019, de îndată ce au fost întocmite.

Anexa cuprinde lista celor 714 secţii de votare aprobate de AEP până în prezent.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.