Poliţiştii argeşeni au reţinut pentru 24 de ore, duminică, un bărbat în vârstă de 64 de ani, care în ziua anterioară a făcut scandal într-un bar din Piteşti şi a lovit cu cuţitul două persoane. Victimele au suferit leziuni în zona capului, fiind transportate la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Incidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, într-un local din cartierul Exerciţiu din municipiul Piteşti, poliţiştii intervenind după ce o persoană a sunat la 112 anunţând că un bărbat face scandal şi a rănit două persoane cu un cuţit. 
 
Poliţiştii care au intervenit la locul incidentului au constatat că suspectul, în vârstă de 64 de ani, cunoscut cu probleme medicale, avea neînţelegeri mai vechi cu doi bărbaţi, de 69 de ani, respectiv de 50 de ani, pe care i-a văzut într-un bar. Acesta a devenit violent, şi l-a tăiat la nivelul feţei pe bărbatul de 69 de ani, în timp ce pe bărbatul de 50 de ani l-a lovit cu cuţitul la nivelul uneia dintre urechi.
 
Imediat după agresiune, bărbatul a fugit, fiind urmărit de către una dintre victimele sale, iar în cele din urmă a fost prins  şi încătuşat de către poliţişti. El avea asupra sa cuţitul cu care i-a atacat pe cei doi. 
 
Ambele victime au fost transportate la spital. 
 
După audierile care au avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, agresorul a fost reţinut, fiind acuzat de loviri sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.