Aproximativ 50 de angajaţi din sistemul penitenciar au protestat, miercuri, în faţa sediului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), cerând plata orelor suplimentare, condiţii mai bune de muncă, eliminarea inechităţilor salariale, dar şi demisia ministrului Justiţiei, Raluca Prună. Sindicaliştii spun că la mitingul programat pentru 19 octombrie, în faţa Ministerului Justiţiei, sunt aşteptaţi 2.000 de salariaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Protestul a durat aproape o oră, timp în care salariaţii din sistemul penitenciar au scandat lozinci, au fluierat şi au afişat mesaje precum "Vă ajunge blestemul, aţi trădat sistemul”, "Vulpe şi Prună să plece împreună” şi "Pruna-i bună doar la gem, nu de şef la minister”.

La încheierea protestului, salariaţii din penitenciare au fost chemaţi la discuţii de către Marius Vulpe, directorul ANP, iar la finalul acestora Ştefan Teoroc, liderul Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare (SNLP), a declarat, pentru News.ro, că aşteaptă ca după şedinţa de Guvern să se ia o decizie concretă, întrucât la discuţiile de după protest nu s-a stabilit nimic. El a mai spus că tot miercuri miniştrii Justiţiei şi Muncii, dar şi premierul Cioloş vor discuta despre problema angajaţilor din penitenciare.

"Nu există niciun element de noutate, rămâne ca după întâlnirea de astăzi, de la Guvern, să vedem dacă se ia vreo decizie. Înţeleg că ministrul Justiţiei, ministrul Muncii şi premierul Cioloş vor avea o discuţie pe subiectul ăsta după şedinţa de Guvern. În rest, au fost discuţii care vizează dialogul, comunicarea, transparenţa şi alte chestii interne. Dar fără decizii concrete”, a declarat liderul SNLP.

El a precizat că la mitingul care este programat să se desfăşoare în 19 octombrie, de la ora 12.00, la Ministerul Justiţiei, sunt aşteptaţi 2.000 de oameni în faţa Ministerului Justiţiei.

În ultimele săptămâni, au avut loc proteste în penitenciarele Gherla, Craiova, Poarta Albă, Giurgiu, Codlea, Târgu Jiu, Vaslui, Drobeta Turnu Severin, Bucureşti, Bârcea Mare (Hunedoara), Tulcea, Ploieşti, Focşani, Timişoara, iar ministrul Justiţiei, Raluca Prună, s-a întâlnit, în 26 septembrie, la Penitenciarul Gherla, cu reprezentanţii sindicaliştilor din Administraţia Penitenciarelor, care i-au prezentat cererile lor legate de plata orelor suplimentare, de lipsa de personal şi de diferenţele salariale din sistem.

În urma discuţiilor, ministrul Prună a declarat că este ”regretabil” că în România se adoptă legi înainte de a se stabili dacă există resurse umane şi financiare, dând însă asigurări că va discuta cu miniştrii Muncii şi Finanţelor pentru a rezolva cererile protestatarilor cu privire la salarii şi la lipsa de personal.

Sindicaliştii din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) au acuzat că Raluca Prună este ”un ministru foarte agresiv” şi spuneau că aceasta este ”îndreptată exclusiv către problemele deţinuţilor”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.