Aproximativ 10.000 de persoane au protestat, luni seara, la Cluj-Napoca, aceştia organizând şi un marş prin centrul oraşului şi scandând mesaje împotriva Guvernului, căruia i-au cerut demisia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După ce cu o seară înainte fuseseră aproape 50.000, luni seară, la Cluj-Napoca, mulţimea a numărat aproximativ 10.000 de persoane. Aceştia au început să se adune în jurul ore 18:30 în Piaţa Unirii din oraş, unde aproximativ o oră şi jumătate au cerut demisia Guvernului Grindeanu, demisia Ministrului Justiţiei, dar şi reformarea clasei politice.

Oamenii au pornit în marş în jurul ore 20.00 pe traseul Piaţa Unirii-Bvd Eroilor-Piaţa Avram Iancu-Bvd 21 Decembrie - Strada Memorandumului - Primăria Municipiului Cluj-Napoca - Piaţa Lucian Blaga - Strada Napoca - Piaţa Unirii.

Oamenii au scandat „Hoţii, Hoţii”, „Uniţi salvăm toată România” sau „DNA să vină să vă ia”. Aceştia au avut, de asemenea, pancarte cu mesaje antiguvernamentale, dar şi un proiector cu lasere, cu ajutorul cărora pe o clădire au fost afişate mesaje precum „#rezist”, „#continuăm” şi „#exist”.

La ora 21:30, manifestanţii rămaşi în piaţă au intonat Imnul Naţional.

În jurul orei 22.00 şi ultimii protestatari au plecat din Piaţa Unirii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.