Aproape 154.000 de persoane au fost angajate, în primele şase luni ale anului, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), cele mai multe fiind în Bucureşti şi în judeţul Timiş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit ANOFM, din cele 153.800 de persoane angajate în prima jumătate a anului, ca urmare a implementării Programului Naional de Ocupare a Forţei de Muncă, 54.277 au peste 45 de ani, 40.614 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 35.459 au între 25 şi 35 de ani, iar 23.450 sunt tineri sub 25 de ani, cele mai multe fiind de sex masculin (aproximativ 89.000).

Oraşele cu cele mai multe angajări sunt Timiş (10.431), Bucureşti (10.390), Suceava (9.585), Hunedoara (7.203) şi Neamţ (6.877).

În funcţie de mediul din care provin, 83.758 de angajaţi sunt din mediul urban, iar 70.042 din cel rural.

De asemenea, în funcţie de nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă, 47.394 au studii liceale, 40.057 au studii profesionale, 35.688 au studii gimnaziale, iar 16.295 au studii universitare.

Astfel, în primele şase luni ale anului, peste 325.000 de persoane au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în cautare de loc de muncă, pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active.

La nivel naţional sunt vacante aproximativ 21.000 de locuri de muncă, cele mai multe în Bucureşti (3.604), în Prahova (2.400), Arad (1.746) şi Sibiu (1.375).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.