Aproape 100 de dosare penale au fost deschise în ultima săptămână de poliţiştii de la Transporturi, cele mai multe infracţiuni fiind de furt, contrabandă, evaziune fiscală şi braconaj piscicol. În urma controalelor, 44 de persoane au fost prinse în flagrant delict, iar pentru neregulile constatate au fost date amenzi de peste 27.000 de lei. Au fost confiscate şi bunuri în valoare de peste 58.000 de lei, printre care peşte, instrumente ilegale de pescuit, ţigarete, carburant şi alcool.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Române, în ultima săptămână, poliţiştii de la transporturi din toată ţara au desfăşurat mai multe controale în trenuri şi pe ambarcaţiuni. Astfel, au fost verificate 351 de staţii de cale ferată, poliţiştii patrulând în 394 de trenuri de călători. În urma verificărilor, au fost găsite 10 persoane date în urmărire naţională şi 11 minori lipsiţi de supraveghere, aceştia fiind predaţi familiilor sau internaţi în centrele de plasament. De asemenea, poliţiştii au identificat şi şapte persoane cu afecţiuni psihice, care au fost internate în unităţi spitaliceşti.

Poliţiştii au întocmit 89 de dosare penale, cele mai multe pentru furt, contrabandă, evaziune fiscală, braconaj piscicol şi infracţiuni la regimul circulaţiei.

De asemenea, 44 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni au fost prinse în flagrant delict, iar pentru neregulile găsite, poliţiştii au dat 98 de amenzi în valoare totală de 27.395 de lei.

Au fost confiscate şi bunuri în valoare de peste 58.000 de lei, printre care peşte, instrumente ilegale de pescuit, ţigarete, carburant şi alcool.

În ceea ce priveşte transportul naval, au fost verificate 21 de ambarcaţiuni de agrement, 79 de motoare de ambarcaţiune, două motovehicule nautice şi două societăţi comerciale ce depozitează ambarcaţiuni de agrement.

În urma controalelor, poliţiştii au dat 18 amenzi în valoare totală de 6.880 de lei. Au fost indisponibilizate şi trei unelte de pescuit, o ambarcaţiune, un motor de ambarcaţiune, 400 de lei şi au fost ridicate şi trei permise de pescuit. De asemenea, şapte persoane sunt cercetate, fiind prinse în flagrant delict.

În cadrul unei acţiuni pentru combaterea pescuitului ilegal, poliţiştii din Constanţa au prins în flagrant o persoană care pescuia în Dunăre, pe braţul Măcin, cu o setcă din material textil şi setcă monofilament. A fost întocmit dosar penal şi au fost confiscate bunuri în valoare de 1.200 de lei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.