Aproape 1.000 de manifestări publice au avut loc în Capitală în perioada ianuarie-iunie a anului 2017, informează Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB), precizând că organizatorii trebuie înregistreze declaraţiile de desfăşurare a adunărilor publice la unităţile de jandarmi competente teritorial, cu cel puţin 48 de ore înainte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„În perioada analizată, în municipiul Bucureşti s-au desfăşurat 967 de adunări publice, iar măsurile de ordine publică au fost asigurate de Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării adunărilor publice au fost gestionate la nivel local prin reuniunea eforturilor tuturor structurilor cu atribuţii în domeniu: Jandarmerie, Poliţie, Poliţie Locală, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă”, spun reprezentanţii DGJMB.

Aceştia spun că adunările publice trebuie să fie anunţate, pentru ca cetăţenii care nu participă la aceste manifestaţii să cunoască traseele alternative pentru a evita locurile în care acestea au loc, precum şi pentru a nu exista posibilitatea de a bloca mijloacele de intervenţie în caz de urgenţă.

DGJMB precizează că organizatorii manifestaţiilor publice au obligaţia de a înregistra declaraţiile de desfăşurare a adunărilor publice la unităţile de jandarmi competente teritorial, cu cel puţin 48 de ore înainte, să asigure un dispozitiv propriu de ordine format din personal purtând însemne distinctive, stabilite împreună cu comandantul unităţii de jandarmi care asigură măsurile de ordine publică, să delimiteze vizibil spaţiul de desfăşurare a manifestaţiei, să ia măsuri pentru interzicerea participării persoanelor care au asupra lor băuturi alcoolice sau care au consumat alcool, precum şi să interzică participarea la adunărilor publice a persoanelor care au asupra lor orice fel de arme sau materiale explozive.

În ultimele săptămâni, mai multe proteste au fost anunţate pe reţelele de socializare, sute de oameni fiind prezenţi în fiecare weekend în Piaţa Victoriei din Capitală. În mai multe cazuri jandarmii şi poliţiştii le-au cerut acestora să părăsească spaţiul public din faţa Guvernului şi au aplicat amenzi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.