Trei organizaţii civice ieşene îi cer liderului PNL Ludovic Orban retragerea sprijinului politic pentru Mihai Chirica şi Costel Alexe, decizie care ar deschide calea unor alegeri anticipate la Iaşi, atât pentru Primărie, cât şi la Consiliul Judeţean.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un apel adresat liderului PNL Ludovic Orban, organizaţiile civice din Iaşi "Împreună pentru A8", "Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei" şi "Reset" susţin că judeţul şi municipiul Iaşi se află într-un blocaj moral, politic şi administrativ, precum şi într-o criză de imagine.

"În urma inculpării, nici preşedintele CJ Iaşi şi nici primarul municipiului Iaşi nu mai pot fi consideraţi parteneri credibili în niciun tip de negociere politică locală, regională, naţională sau internaţională, pe termen scurt, mediu, sau lung, situaţie ce generează prejudicii consistente comunităţii ieşene, în ansamblul acesteia. Imaginea publică a celor doi este iremediabil afectată, consecinţă a acestor dosare penale recente, dar şi urmare a unei sume de acţiuni politice şi administrative personale, cu un amplu ecou negativ în opinia publică", se arată în apelul asociaţiilor civice ieşene.

Reprezentanţii societăţii civice ieşene susţin că deschiderea unui dosar penal cu dovezi evidente nu mai poate permite unui personaj care ocupă o demnitate publică să-şi mai continue activitatea spre binele comunităţii. "Dumneavoastră personal aţi fost într-o situaţie similară în urmă cu mai mulţi ani, aţi făcut un pas în spate şi v-aţi pus la dispoziţia organelor de cercetare atunci când justiţia a pornit o acţiune penală. Prin urmare, vă solicităm public retragerea sprijinului politic acordat de PNL domnilor Costel Alexe şi Mihai Chirica pentru poziţiile administrative pe care le ocupă momentan", se arată în apelul adresat liderului PNL, Ludovic Orban.

Cele trei asociaţii civice susţin că retragerea sprijinului politic nu va avea drept consecinţă pierderea poziţiilor administrative ocupate în prezent de Mihai Chirica şi Costel Alexe, dar poate fi "un prim pas în deblocarea situaţiei înjositoare" din Capitala Moldovei.

"Normalizarea situaţiei de la Iaşi nu poate avea loc decât prin vacantarea ambelor poziţii administrative, urmate de noi alegeri locale. Este singurul mod prin care comunitatea ieşeană poate ieşi de sub spectrul umilinţei de a fi condusă de doi inculpaţi penal, lipsiţi de orice credibilitate, de orice statură morală pentru a promova sau apăra interesele acesteia. În cazul în care, totuşi, veţi alege să continuaţi cu aceşti lideri locali, judeţul Iaşi şi municipiul Iaşi vor fi condamnate să poarte stigmatul unor inşi interesaţi doar de binele personal, nu de cel comunitar", se mai arată în apelul asociaţiilor civice din Iaşi.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, fostul ministru al Mediului Costel Alexe, a fost plasat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare. El afirmă că s-a autosuspendat de la conducerea PNL Iaşi.

Reprezentanţii DNA au precizat că Alexe a fost pus sub control judiciar până în 25 iunie, alături de o persoană din conducerea unei societăţi comerciale cu activitate în siderurgie, cei doi având, între altele, obligaţia de a nu părăsi ţara.

De asemenea, primarul din Iaşi, Mihai Chirica, a anunţat, miercuri, că se autosuspendă din fruntea filialei municipale a PNL, pe fondul problemelor sale din justiţie, el precizând că timpul va arăta că acuzaţiile lansate împotriva sa nu sunt adevărate. 

Un număr de 15 persoane, între care primarul Iaşiului, fostul arhitect-şef al oraşului şi patronul unui ziar local, sunt urmărite penal în dosarul privind concesionarea unui teren al Primăriei Iaşi.

Edilul Mihai Chirica este acuzat de omisiunea sesizării, anchetatorii având indicii că primarul ar fi avut cunoştinţă despre faptul că un teren situat în zona Sărărie din municipiu face obiectul unor tranzacţii dubioase.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.