Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a emis, în perioada iunie 2017 - 31 martie 2019, prin sistemul Prevent, 90 de avertismente de integritate pentru potenţiale conflicte de interese în proceduri de achiziţie publică, în valoare totală de aproximativ 148 de milioane de euro. De asemenea, în primele trei luni ale acestui an, au fost emise 13 avertismente de integritate, în valoare totală de aproximativ 33 de milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Prin intermediul sistemului Prevent, Agenţia Naţională de Integritate a emis, în perioada 20 iunie 2017 - 31 martie 2019, 90 de avertismente de integritate pentru potenţiale conflicte de interese în proceduri de achiziţie publică în valoare totală de 704,74 milioane lei (aprox. 148 milioane euro)", se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de ANI.

Sursa citată precizează că potenţialele conflicte de interese semnalate de sistem se referă la proceduri de achiziţie publică derulate de consilii judeţene, primării, instituţii publice de la nivel central şi local, precum şi companii/societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar.

"Dintre acestea, în 75 de cazuri, conducătorii autorităţilor contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese, iar în două cazuri, ANI a declanşat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, întrucât aceste cauze nu au fost eliminate. În alte 13 cazuri pentru care s-au emis avertismente de integritate, Agenţia Naţională de Integritate va proceda la aplicarea art. 9 din Legea nr. 184/2016, în situaţiile în care nu vor fi înlăturate cauzele conflictelor de interese", se arată în comunicat, unde se menţionează că potrivit art. 9 din Legea nr. 184/2016: "Neluarea de măsuri ca urmare a primirii unui avertisment de integritate sau necompletarea formularului de integritate potrivit art. 6 alin. (4) declanşează din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, după finalizarea procedurii de atribuire, exclusiv cu privire la persoanele faţă de care sunt incidente prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările ulterioare".

Astfel, în perioada menţionată, sistemul Prevent a analizat, pentru a detecta potenţiale conflicte de interese, 25.963 de proceduri de achiziţie publică, cu o valoare totală de 72,34 miliarde lei (aprox. 15,19 miliarde euro). Procedura cu cea mai mare valoare analizată de Prevent a fost de 2,87 miliarde de lei (aprox. 603 milioane euro), iar procedura cu cea mai scăzută valoare a fost de 46,95 lei (aprox. 10 euro).

Totodată, în 45 de situaţii, ANI a notificat Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) pentru posibile nereguli în procedurile de achiziţie publică, rezultate în urma analizei Prevent.

Potrivit ANI, din cele 25.963 de proceduri analizate, aproximativ 12% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, o treime dintre aceste proceduri conţin un număr total de 122.013 contracte subsecvente (loturi).

În analiza Prevent, au fost luate în considerare date şi informaţii cu privire la 5.258 de autorităţi contractante, 27.226 de operatori economici şi 529.570 de persoane, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai ofertanţilor.

De asemenea, în ianuarie - martie 2019, Agenţia Naţională de Integritate a analizat prin intermediul sistemului informatic Prevent, pentru prevenirea conflictului de interese, 4.329 de proceduri de achiziţie publică.

Dintre acestea, aproximativ 18% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, aproximativ o treime din totalul procedurilor conţin 18.745 de contracte subsecvente (loturi).

În aceeaşi perioadă au fost emise 13 avertismente de integritate, în valoare totală de 156,8 milioane lei (aprox. 33 milioane de euro).

ANI mai arată că, până în prezent, persoanele interesate au solicitat peste 529 de clarificări cu privire la cadrul legal incident, majoritatea referindu-se la completarea câmpurilor din cuprinsul Formularului de Integritate, obligativitatea completării Formularului de Integritate, lipsa ofertanţilor etc.

Sistemul Prevent a fost lansat în iunie 2017 cu scopul de preveni conflictele de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică prin instituirea unui mecanism de verificare ex-ante, din perspectiva situaţiilor care pot genera conflicte de interese în cadrul procedurilor iniţiate prin sistemul electronic de achiziţii publice, astfel încât acestea să fie înlăturate fără a fi afectate respectivele proceduri.

Concret, acest mecanism de prevenţie presupune analizarea datelor şi a informaţiilor introduse în Formularul de integritate de către persoana responsabilă din cadrul autorităţii contractante prin interconectarea sistemului Prevent cu baze de date relevante (Oficiul Naţional al Registrului Comerţului - ONRC, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date – DEPABD).

Sistemul Prevent poate identifica, în mod automat, prezumtivele relaţii ce pot exista între persoane din autoritatea contractantă şi persoane din cadrul operatorilor economici ce au calitatea de ofertanţi în cadrul procedurilor de achiziţie iniţiate de către o autoritate contractantă.

În cazul depistării unui posibil conflict de interese, ANI emite un avertisment de integritate, iar autoritatea contractantă trebuie să ia toate măsurile de îndepărtare a posibilului conflict de interese.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.