Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a participat, în zilele de 29 şi 30 august, la Reuniunea informală a miniştrilor apărării din statele membre ale UE, care a avut loc la Toledo, Spania, ţară care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, el arătând că este nevoie în continuare de sprijin pentru Ucraina, dar şi pentru Republica Moldova, care este un partener vulnerabil în regiunea Mării Negre.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Este nevoie în continuare de sprijin pentru Ucraina, dar şi pentru Republica Moldova, care este un partener vulnerabil în regiunea Mării Negre.
Este unul dintre mesajele pe care le-am transmis în cadrul lucrărilor Reuniunii informale a miniştrilor apărării din statele membre ale UE, care a avut loc la Toledo, în Spania. Dezbaterile s-au axat, în principal, pe contribuţia Uniunii la angajamentele de securitate pentru Ucraina, precum şi pe implicaţiile regionale şi globale ale războiului de agresiune dus de Federaţia Rusă”, a transmis ministrul Apărării, după reuniune. 
 
El arată că a reconfirmat susţinerea fermă a României pentru Ucraina atât timp cât va fi necesar. ”De asemenea, am reamintit decizia recentă de înfiinţare a unui centru de instruire pentru piloţi F-16 în România, facilitate care va fi deschisă şi pentru statele aliate şi partenere, inclusiv Ucraina. Nu în ultimul rând, am reliefat rolul României în sprijinul acordat tranzitului cerealelor din Ucraina şi am subliniat importanţa cooperării şi coordonării între toţi actorii implicaţi în aceste eforturi”, precizează ministrul Apărării.

Potrivit MApN, ”dezbaterile s-au focalizat, în principal, pe contribuţia UE la angajamentele de securitate pentru Ucraina, precum şi pe implicaţiile regionale şi globale ale războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a prezentat, prin video-conferinţă, evoluţiile recente din teren”.

”Intervenţiile miniştrilor apărării au evidenţiat importanţa continuării sprijinului actual oferit Ucrainei, în context, fiind abordate şi noile iniţiative privind achiziţiile în comun în domeniul apărării şi creşterea capacităţilor industriale ale statelor membre. Totodată, au fost analizate implicaţiile negative la nivel regional şi global ale războiului de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. La această discuţie au participat Asistentul Secretarului General al NATO pentru Politică de Apărare şi Planificare, Angus Lampsey, şi Subsecretarul General al ONU pentru operaţii de menţinere a păcii, Jean-Pierre Lacroix. A fost subliniată importanţa cheie a cooperării dintre UE, NATO şi ONU, atât în sprijinul Ucrainei, cât şi în susţinerea celorlalţi parteneri din regiune, precum şi în asigurarea tranzitului cerealelor ucrainene către statele cele mai vulnerabile”, arată ministerul. 

”Am reconfirmat susţinerea fermă a României pentru Ucraina atât timp cât va fi necesar. Am reamintit omologilor mei şi de decizia recentă de înfiinţare a unui centru de instruire pentru piloţi F-16 în România, facilitate care va fi deschisă şi pentru statele aliate şi partenere, inclusiv Ucraina. De asemenea, am subliniat importanţa unei viziuni strategice mai ample, care să includă sprijinul pentru partenerii cei mai vulnerabili din regiunea Mării Negre, evidenţiind situaţia Republicii Moldova. Nu în ultimul rând, am reliefat rolul României în sprijinul acordat tranzitului cerealelor din Ucraina şi am subliniat importanţa cooperării şi coordonării între toţi actorii implicaţi în aceste eforturi”, a subliniat ministrul Angel Tîlvăr.

 

Miniştrii apărării au discutat şi pe tema misiunilor militare şi operaţiilor desfăşurate de UE în Balcanii de Vest şi Africa, precum şi stadiul operaţionalizării capacităţii de dislocare rapidă a UE. Ministrul român al apărării a evidenţiat participarea României în cadrul misiunilor şi operaţiilor desfăşurate sub egida Politicii de Securitate şi Apărare Comune (PSAC), subliniind în mod particular contribuţia semnificativă a ţării noastre la operaţia EUFOR Althea din Bosnia şi Herţegovina.

 

În marja întâlnirii din Spania, a avut loc şi cea de-a doua reuniune a Comitetului Director al Centrului Satelitar al UE (EU SatCen) în formatul miniştrilor apărării. Activitatea a constituit un prilej pentru dezbaterea progreselor înregistrate în procesul de transformare a Centrului, miniştrii apărării oferind orientări politice privind continuarea acestui demers în contextul de securitate actual. Ministrul Tîlvăr a exprimat sprijinul ferm al României pentru eforturile privind modernizarea Centrului şi creşterea capacităţii de a livra produse şi servicii satelitare, evidenţiind că EU SatCen este un instrument valoros în cadrul PSAC.

 

„Apreciez în mod deosebit profesionalismul întregii echipe, precum şi dedicarea directorului Centrului, domnul ambasador Sorin Ducaru, care în ultimii ani a coordonat procesul de modernizare a SatCen. România va continua să sprijine ferm aceste demersuri şi am încredere că ritmul bun de până acum va fi menţinut”, a declarat ministrul Angel Tîlvăr.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.