Membrii Sindicatului Naţional "Loteria Română” au anunţat, marţi, că sunt pregătiţi pentru declanşarea conflictului de muncă după ce negocierile salariilor au eşuat, iar oferta Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Loteria Română a fost pentru o majorare salarială cu 50 de lei pentru lucrătorii comerciali, susţin sindicaliştii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sindicatul  Naţional Loteria Română este în situaţia de a declanşa conflictul de muncă deoarece negocierile au eşuat în condiţiile în care membrii comisiei de administraţiei au venit cu o ofertă pentru lucrătorii comerciali de 50 de lei, iar ceilalţi, care sunt la nivelul salariului minim pe economie, vreo 145 de persoane, cu 25 de lei”, spune Ion Carapit, preşedintele Sindicatului Naţional "Loteria Română” (SNLR).

Sindicaliştii atrag atenţia că 80% dintre angajaţii uneia dintre cele mai profitabile companii de stat din România sunt încadraţi cu salariul minim pe economie. Compania Naţională Loteria Română a prognozat un profit de 67 de milioane de lei pentru anul 2016, însă 90% din profit a fost realizat deja în prima jumătate de an, când profitul a fost de 64 de milioane de lei.

"Solicitarea salarială a fost ca salariile să fie între 1500 şi 2000 de lei pentru un lucrător comercial. Aceştia sunt salariaţii care aduc venituri în companie. Sunt salariaţii care stau faţă în faţă cu cetăţeanul”, spune Fănică Gabor, unul dintre membrii echipei de negociere cu Consiliul de Administraţie.

Sindicaliştii reclamă că singurele creşteri salariale din Loteria Română au fost doar atunci când s-a mărit salariul minim pe economie. Astfel, s-a ajuns în situaţia în care femeile de serviciu să aibă aceleaşi salarii cu contabilii, spun reprezentanţii SNLR.

O creştere salarială aşa cum a fost solicitată de sindicalişti ar însemna un efort financiar lunar de 1,2 milioane de lei cu toate impozitele aferente, ceea ce ar însemna o reducere a profitului pe care îl raportează Loteria Română cu 8%, susţin sindicaliştii.

"Am 30 de ani de vechime în Loteria Română şi salariul meu este de 1.100 de lei”, spune Elena Vartic, lucrător comercial la o agenţie loto din Iaşi.

Potrivit legii, în momentul în care se înregistrează conflictul de muncă la Insperctoratul Teritorial de Muncă urmează ca, în maxim şase zile, părţile să fie chemate la conciliere. Dacă părţile nu ajung la un acord în urma concilierii se poate declanşa greva de avertisment după 48 de ore urmând ca, după alte 48 de ore, să fie declanşată greva generală.

Încasările săptămânale ale Companiei Naţionale Loteria Română sunt de aproximativ 35 de milioane de lei arată SNLR.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.