Purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Ţărnea, a declarat marţi că circa 89 de cetăţeni au cerut asistenţă la MAE, în Israel iar din aceltia 12 au deja bilete comerciale pe zboruri care în mod normal operează în zonă şi se ţine legătura cu ei iar alţi şapte spun că nu vor să plece din Israel. El a mai anunţat că 216 cetăţeni români revin în ţară din Sri Lanka, cu un zbor de repatriere organizat cu sprijinul agenţiilor de turism.
”Pentru cetăţenii români blocaţi în emisfera estică, care reprezintă şi ei un obiect de atenţie, în acest moment avem circa 690 de solicitări de asistenţă, în scădere faţă de cele 800 şi ceva pe care le aveam în raportarea anterioară”, a mai spus Ţărnea.
El a arătat că este vorba de cetăţeni care se află în Indonezia, Cambodgia, Thailanda.
”În acest moment, vestea bună a zilei este că pentru 216 dintre cetăţenii români care erau în atenţie a Ambasadei României la Colombo, în Sri Lanka, cei mai mulţi dintre ei turişti români în Maldive, dar şi din Sri Lanka, un zbor de repatriere organizat cu sprijinul tour operatorilor, a agenţiilor de turism, aceştia vor reveni în ţară, probabil în cursul nopţii de astăzi, adică seara sau noaptea de astăzi”, a mai anunţat Ţărnea.




























