Dr. Octavian Vasiliu, medic primar psihiatru, Secţia Clinică Psihiatrie, SUUMC ”Carol Davila” Bucureşti, a afirmat, duminică, că mersul la mall este pe locul întâi în topul activităţilor de relaxare şi divertisment la români, iar unele tulburări psihice îşi găsesc un mediu propice manifestării şi dezvoltării în acest context. ”Tulburările de mall” includ patologii caracterizate prin lipsa controlului asupra alimentaţiei, cumpărăturilor şi furtul patologic.
”Mersul la mall este pe locul întâi în topul activităţilor de relaxare şi divertisment la români, aproximativ 40% din respondenţii unui sondaj de opinie efectuat la nivel naţional în anul 2016 declarând că au mers la mall cel puţin o dată pe lună. La baza acestei vizitări masive a acestor centre comerciale şi culturale se află un amestec complex de factori sociali, culturali şi psihologici, dar nu trebuie uitat şi faptul că unele tulburări psihice îşi găsesc un mediu propice manifestării şi dezvoltării în acest context”, a scris, duminică, medicul Octavian Vasiliu, într-un material distribuit pe pagina de Facebook a Spitalului MIlitar Central.
Medicul reaminteşte că psihiatra americană Susan McElroy considera că ”tulburările de mall” includ patologii caracterizate prin lipsa controlului asupra alimentaţiei, cumpărăturilor şi furtul patologic.
Potrivit medicului, extinzând această definiţie, pornind de la originea comună a tulburărilor enumerate şi a caracteristicilor demografice ale pacienţilor afectaţi, se pot include în ”tulburările de mall”:
– cumpăratul compulsiv, care este definit prin pierderea controlului asupra dorinţei de a cumpăra lucruri de multe ori inutile - Această tulburare are o prevalenţă de 8.7% la persoanele care vizitează mall-urile, conform unui studiu european şi este observată în special la persoanele de sex feminin, tinere, cu un nivel mai mare de disconfort psihologic şi o stimă de sine mai redusă, prezentând mai frecvent tulburare de personalitate borderline;
– cleptomania, definită ca nevoia de a fura lucruri fără valoare pentru persoana în cauză, aceasta neurmărind un folos material, îşi găseşte un mediu favorabil în spaţii pline de magazine, cum ar fi mall-urile + Această afecţiune este mai frecvent diagnosticată la femei (vârsta medie 35 de ani), are debutul în adolescenţă, iar pacientele au de regulă şi tulburări depresive, anxietate sau tulburări de comportament alimentar;
– jocul patologic de noroc, definit prin incapacitatea unei persoane de a-şi controla pornirea de a juca, în ciuda conştientizării consecinţelor negative ale acestui comportament - Afectează 0.2-5.3% din adulţi la nivel mondial. Existenţa unor cazino-uri incluse în majoritatea mall-urilor favorizează manifestarea comportamentelor patologice de joc la aceşti pacienţi;
– tulburarea de mâncat compulsiv este caracterizată prin episoade de mâncat fără control, în timpul cărora persoana ingeră cantităţi foarte mari de alimente, în absenţa senzaţiei de foame, episoadele fiind urmate de senzaţii de disconfort acut; această tulburare este mai frecvent asociată cu tendinţa de reprimare a emoţiilor neplăcute, cu niveluri mai mari de furie şi tristeţe, dependenţă de substanţe şi comportamente auto-agresive - Prevalenţa la nivel global a acestei patologii este 0.8-1.9%, vârsta medie la debut este 20-25 de ani şi este mai frecvent detectată la femei; din nou, mall-urile atrag persoane cu acest tip de tulburare a comportamentului alimentar prin oferta bogată de restaurante şi fast-food-uri.
”Din punct de vedere terapeutic se recomandă asocierea unei terapii farmacologice (în special antidepresive serotoninergice, antagonişti opioidici şi timostabilizatoare) cu psihoterapia (individuală sau de grup, de orientare cognitiv-comportamentală). Întrucât aceste afecţiuni nu apar izolat, ci ascund uneori mai multe comorbidităţi, planul de management terapeutic trebuie să vizeze toate componentele diagnosticate (tulburări de personalitate, tulburări depresive, anxioase etc.)”, a mai transmis medicul.
Acesta avertizează, de asemenea, că rata de recădere în cadrul acestor afecţiuni este ridicată, ceea ce necesită eforturi de durată din partea pacientului, dar şi stabilirea unui cadru terapeutic adecvat din partea clinicianului, care să permită intervenţia promptă în caz de reapariţie a simptomelor.




























