Opoziţia de stânga ar devansa alianţa dintre dreapta şi extrema dreaptă, aceasta din urmă pierzând teren, la alegerile parlamentare din Suedia, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne publicate la închiderea secţiilor de votare, informează AFP şi Reuters.
Pe baza sondajului realizat de televiziunea publică SVT la ora 20:00 GMT (21:00 ora României), stânga ar obţine 51,3% din voturi, faţă de 46,8% pentru dreapta, susţinută de extrema dreaptă reprezentată de Partidul Democraţilor din Suedia (SD), care ar înregistra o scădere pentru prima dată de la intrarea sa în Parlament în 2010.
Un sondaj separat realizat în ziua alegerilor de postul de televiziune TV4 a arătat, de asemenea, că formaţiunile de centru-stânga se aflau în frunte.
Primele rezultate ale Autorităţii Electorale Suedeze urmează să fie anunţate în câteva ore.
Deşi sunt adesea un indicator al rezultatului final, sondajele la ieşirea de la urne din Suedia nu s-au dovedit întotdeauna exacte. În 2022, de exemplu, un sondaj la ieşirea de la urne prevedea că blocul de stânga al Magdalenei Andersson va câştiga, dar alegerile au fost câştigate în cele din urmă de o coaliţie de dreapta condusă de Ulf Kristersson, care este acum prim-ministrul Suediei.
O victorie a blocului de dreapta ar aduce în guvern, pentru prima dată, partidul de extremă dreaptă „Democraţii din Suedia”, care înregistrează 17,2% în sondajul realizat de SVT. Mulţi consideră că acest scrutin este un referendum asupra partidului, o formaţiune marginală cu rădăcini în mişcarea neonazistă, care va decide însă dacă această ţară nordică cu 10,6 milioane de locuitori îşi va continua virajul spre dreapta sau se va întoarce la liberalismul pentru care a fost cunoscută de multă vreme, scrie Reuters.
Opoziţia de centru-stânga deţinea un avantaj mic faţă de blocul de dreapta aflat la guvernare înaintea alegerilor parlamentare, aşa cum au arătat mai multe sondaje de opinie din această săptămână.
Însă Kristersson, care a fost în urmă în sondajele de opinie pe parcursul celor patru ani de mandat, a recuperat teren în ultimele săptămâni de campanie, în timp ce Andersson şi social-democraţii ei au pierdut teren.
Criticii susţin că guvernul lui Kristersson subminează libertăţile civile, forţând în acelaşi timp imigranţii să se conformeze mai strict normelor culturale suedeze sau să părăsească ţara, prin intermediul atât al stimulentelor, cât şi al sancţiunilor.
Un succes electoral al SD ar fi binevenit pentru partidele de extremă dreapta aflate în ascensiune din Europa, care se află pe val după victoria partidului antiimigranţi Alternativa pentru Germania (AfD) la alegerile regionale din Germania de săptămâna trecută. Extrema dreaptă speră la victorii în viitoarele alegeri din întreaga Europă, candidatura Rassemblement National la preşedinţia Franţei de anul viitor fiind cel mai mare potenţial premiu de până acum.




























