Primăria municipiului Brăila va da amenzi societăţilor care nu au acţionat corespunzător la prima ninsoare din oraş, iar din cauza aceasta s-au creat ambuteiaje, deşi cantitatea de zăpadă căzută a fost destul de mică. Primarul oraşului, Dragomir Viorel Marian, le-a transmis societăţilor care se ocupă de deszăpezirea din municipiu că nu poate tolera un asemenea comportament şi că dacă nu îşi vor face treaba vor fi abonaţi la amenzi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În această dimineaţă a nins foarte puţin în municipiul Brăila şi operatorii economici care se ocupă de deszăpezire, deşi au fost avertizaţi de la începutul lunii decembrie, au scos un număr foarte mic de utilaje şi asta foarte târziu fapt pentru care atât Primăria cât şi Poliţia Locală şi Naţională vor amenda operatorii de salubritate vinovaţi. Este vorba de trei operatori de salubritate RER, Braicata şi ECO. După discuţii, au recunoscut că a fost o neglijenţă din partea lor, deşi au fost avertizaţi din timp!, a declarat, marţi, primarul municipiului Brăila, Marian Viorel Dragomir. 

Acesta a precizat că cele trei firme cu care primăria are contract ”au ratat prima deszăpezire”.  

”Au fost ambuteiaje foarte mari în trafic, iar dacă au fost şi accidente de care eu nu ştiu chiar fac un apel  la cetăţeni şi îi rog să cheme în judecată cele trei societăţi pentru că este exclusiv vina lor. Primăria le va pune la dispoziţie toate comunicările prin care li s-a pus în vedere să fie pregătiţi. Amenzile pe care le vor primi sunt absolut corecte şi cuvenite pentru cum au acţionat. Cuantumul amenzilor  nu vi-l pot spune  pentru că altcineva stabileşte asta. Este o formulă cu cotă parte din contracte şi cu cât poate maxim amenda Poliţia Locală, pe de altă parte Poliţia Naţională nu este în subordinea Primăriei, deci nu vă pot spune cu cât vor fi amendaţi.  De asemenea, le transmit să ştie că dacă nu îşi vor face treaba în continuare le promit că vor avea abonament la amenzi", a mai transmis primarul municipiului Brăila.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.