Ministrul Culturii, Raluca Turcan, s-a întâlnit cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, discuţiile axându-se pe reiniţierea şi reforma Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea industriei cinematografice. Ambasada SUA a apreciat eforturile ministrului Culturii, iar Kathleen Kavalec a transmis că firmele americane de producţie de film rămân interesate să filmeze în România datorită frumuseţii peisajelor şi talentului actorilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am avut ieri plăcerea de a avea o discuţie foarte fructuoasă cu E.S. doamna Kathleen A. Kavalec, ambasadorul Statelor Unite în România, pe mai multe subiecte de interes comun legate de sectoarele culturale şi creative atât din România, cât şi din Statele Unite ale Americii.

O atenţie deosebită a fost acordată reiniţierii şi reformei Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea industriei cinematografice, demers foarte aşteptat de producătorii de film, cu atât mai mult cu cât colaborarea româno-americană în domeniul producţiei de filme a crescut în ultimii ani, mai multe parteneriate şi proiecte derulându-se cu succes”, a scris, joi, pe Facebook, Raluca Turcan.

Ministrul Culturii a precizat că va depune toate eforturile pentru operaţionalizarea Schemei de ajutor de stat care ”va contribui semnificativ la dezvoltarea industriei cinematografice româneşti, va stinge toate obligaţiile contractuale dintre statul Român şi producătorii străini rămase neonorate, va stimula rapid economia locală şi va promova turismul”.

Ambasada SUA a transmis mulţumiri ministrului Culturii.

”Ambasada SUA salută şi aplaudă eforturile doamnei ministru Turcan de a reîncepe programul de stimulente financiare acordate producţiilor cinematografice”, au scris, joi, oficiaii Ambasadei, pe pagina de Facebook.

Ambasadorul Kathleen Kavalec a transmis că interesul Guvernului ”de a se asigura că România îşi îndeplineşte toate obligaţiile contractuale pe care le mai are cu producătorii străini va determina mai multe companii de film americane şi internaţionale să îşi realizeze producţiile majore în România”.

”Dezvoltarea industriei de film oferă României potenţiale beneficii economice şi culturale imense. Companiile americane de producţie de film rămân interesate să filmeze în România datorită frumuseţii peisajelor şi talentului actorilor, producătorilor şi echipelor de filmare. Programul de stimulente, care readuce în economie de opt ori mai mult decât valoarea lor aşa cum a fost demonstrat, va oferi un impuls major industriei cinematografice româneşti, va atrage producţii internaţionale şi turişti străini şi va crea mai multe oportunităţi de angajare pentru români. Această iniţiativă este în acord cu obiectivul comun de a promova schimburile culturale, colaborarea artistică şi creşterea economică”, a declarat Kavalec.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.