Agenţia de ştiri Mehr scrie, luni, despre un document prezentat ca un memorandum de înţelegere în 14 puncte între Iran şi Statele Unite, una dintre clauzele sale stipulând eliberarea imediată a 12 miliarde de dolari în active blocate.
Documentul publicat de Mehr prevede „eliberarea a 24 de miliarde de dolari în active iraniene blocate în perioada de negocieri de 60 de zile” care începe după încheierea memorandumului de înţelegere.
„Jumătate din această sumă trebuie pusă la dispoziţia Iranului înainte de începerea negocierilor”, se arată în document, deşi nu a fost confirmat oficial.
Preşedintele Donald Trump a anunţat că s-a ajuns la o înţelegere cu Iranul şi că SUA vor înceta blocada navală asupra ţării, marcând cea mai importantă evoluţie de până acum în cadrul negocierilor care au durat luni de zile.
Statele Unite şi Iranul vor organiza vineri, în Elveţia, o ceremonie oficială de semnare, a declarat luni dimineaţă pe reţelele sociale premierul pakistanez Shehbaz Sharif.
Vicepreşedintele american JD Vance a declarat duminică pentru Fox News că intenţionează să participe la semnarea acordului încheiat cu Iranul, care va avea loc peste câteva zile în Elveţia, şi a adăugat că prezenţa lui Donald Trump este, de asemenea, „posibilă“.
„Intenţionez să fiu prezent, dar este posibil ca preşedintele însuşi să fie prezent”, a declarat el pentru postul de televiziune.
Trump se află în Europa, cel puţin până miercuri, fiind invitat la summitul G7 din Franţa.




























