Marile companii din industria cafelei nu sunt pregătite pentru noile reguli europene privind veniturile decente ale fermierilor

Marile companii din industria cafelei nu sunt pregătite pentru noile reguli europene privind veniturile decente ale fermierilor

Niciunul dintre cei mai mari procesatori şi comercianţi de cafea din lume nu s-a angajat să asigure fermierilor un venit decent, deşi acest lucru va deveni o obligaţie legală pentru marile companii care operează în Uniunea Europeană începând din 2029, potrivit unui raport important dedicat sectorului cafelei, transmite Reuters.

Noua Directivă europeană privind diligenţa necesară în materie de sustenabilitate corporativă (CSDDD) obligă companiile mari să identifice şi să remedieze problemele legate de drepturile omului şi de mediu din lanţurile lor de aprovizionare, în caz contrar riscând amenzi de până la 3% din cifra de afaceri globală.

Raportul bienal Coffee Barometer, realizat de un grup de organizaţii neguvernamentale, arată că această legislaţie este primul instrument european care recunoaşte venitul decent ca drept fundamental al omului, cu implicaţii directe pentru industria cafelei.

Companiile vor trebui să îşi pregătească din timp sistemele de conformare pentru a respecta noile reguli până în 2029.

Potrivit raportului, structura preţurilor, durata contractelor şi condiţiile de plată nu mai pot fi considerate simple decizii comerciale atunci când acestea contribuie la încălcarea drepturilor fundamentale ale fermierilor.

Cu toate acestea, niciuna dintre cele mai mari 15 companii analizate nu a prezentat informaţii privind astfel de măsuri şi nici nu şi-a asumat explicit obiective privind asigurarea unui venit decent pentru cultivatori în rapoartele sale de sustenabilitate.

Raportul subliniază că sectorul cafelei continuă să fie dominat de milioane de mici fermieri care trăiesc în sărăcie. Aproximativ 12,5 milioane de gospodării agricole, majoritatea cultivând mai puţin de două hectare de teren, produc cea mai mare parte a cafelei mondiale, însă multe dintre acestea nu reuşesc să obţină venituri suficiente pentru un trai decent, chiar şi în condiţiile actualelor preţuri ridicate ale cafelei.

Autorii raportului critică faptul că numeroase companii publică angajamente de sustenabilitate, însă modelul lor de afaceri continuă să se bazeze pe achiziţia de materie primă la costuri cât mai reduse.

Printre companiile analizate se numără marii procesatori de cafea precum Nestlé, Starbucks şi JDE Peet’s, dar şi importanţi comercianţi internaţionali, inclusiv Olam, Louis Dreyfus, Ecom şi Volcafe.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră