Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu a declarat că marţi se află pe ordinea de zi legea privind programul flexibil de muncă, pentru părinţii care au copii până în vârsta de 8 ani, care prevede ”dreptul salariaţilor care au în întreţinere copii în vârstă de până în 8 ani de a beneficia de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu, sau în regim de telemuncă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alina Gorghiu a anunţat că pe ordinea de zi a Senatului de marţi se află un proiect foarte important, şi anume legea privind programul flexibil de muncă, pentru părinţii care au copii până în vârsta de 8 ani.

”Este una din iniţiativele pe care PNL le-a depus, care fac parte din pachetul de susţinere a demografiei, a natalităţii şi a familiilor cu copii. Este un proiect pe care l-am făcut în sprijinul acelor care încearcă să găsească un echilibru între cariera profesională şi viaţa de familie”, a spus Alina Gorghiu, precizând că la bază proiectul are o directivă care trebuia să fie transpusă încă din luna august anul trecut, de către Ministerul Muncii, dar nu s-a întâmplat acest lucru.

”Sper ca după votul de astăzi, din Senatului României, legea să fie adoptată în regim de urgenţă şi de Camera Deputaţilor”, a mai arătat Gorghiu.

Ea a menţionat că proiectul prevede ”dreptul salariaţilor care au în întreţinere copii în vârstă de până în 8 ani de a beneficia de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu, sau în regim de telemuncă.

”Practic, salariaţii vor decide cum e mai bine pentru familiile lor, dacă îşi vor lua liber aceste zile succesiv sau la anumite intervale de timp, eventual o zi pe săptămână”, a afirmat Gorghiu, precizând că problema natalităţii din România se acutizează.

Alina Gorghiu a arătat că în 2022 s-au născut cei mai puţini copii din ultimii 134 de ani, puţin peste 160.000 şi acesta este motivul pentru care săptămâna trecută au adoptat în Senat proiectul de lege cu reducerea TVA la produsele pentru bebeluşi.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.