Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, spune că, în cazul incendiului din Colectiv rata de supravieţuire a victimelor tratate în România s-a înscris în media europeană, precizând că MS va analiza modul de intervenţie în acest caz, dar şi protocoalele de asistenţă medicală aplicate de medici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Sănătăţii a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Tîrgu Mureş, că, în pofida numărului mare de victime din incendiul care a avut loc în 30 octombrie 2015, în clubul bucureştean Colectiv, rata de supravieţuire a acestora se află în media europeană.

"Un răspuns l-am dat deja în prima conferinţă de presă pe care am susţinut-o şi care a cuprins acest subiect, deşi a trecut total neobservat, desi mie îmi părea o parte un pic importantă a acelei conferinţe de presă: o analiză a supravieţuirii cazurilor, raportat la gravitatea bolii. Acea analiză a fost facută de profesionişti. Am verificat personal metodologia şi consider că este un document asumat şi care arată că supravieţuirea s-a înscris în media europeană, dincolo de drama şi tragedia deceselor şi faptul că nicio viaţă nu are o măsură, dar ne referim în ziua de azi, în 2016, din păcate, şi la statistică. Din punct de vedere medical, supravieţuirea pacienţilor trataţi în România s-a înscris în media europeană”, a explicat Patriciu Achimaş Cadariu în cadrul conferinţei de presă.

Acesta a mai precizat că de când a preluat funcţia de ministru urmăreşte cu atenţie evoluţia şi recuperarea victimelor care au supravieţuit în urma incendiului din clubul bucureştean "Colectiv”.

"În momentul în care am preluat ministerul, sigur că am preluat şi pacienţii care erau încă în tratament şi recuperare. Ei au fost urmăriţi şi au fost susţinuţi prin eforturile medicilor şi prin toate măsurile luate de Guvernul Cioloş”, a spus ministrul Sănătăţii. 

Achimaş-Cadariu a mai declarat că vor urma mai multe analize tehnice în ceea ce priveşte componenta de intervenţie şi asistenţă medicală în cazul incendiului din Colectiv.

"O să analizăm tehnic. Sunt oameni care au plecat din minister, dar li se solicită punctele de vedere şi vom prezenta din punct de vedere tehnic o analiză a acestor lucruri”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.

Potrivit raportului Corpului de control al primului-ministru, dat publicităţii marţi, intervenţia la incendiul de la Colectiv "a fost, în mare parte, o acţiune necoordonată, cu elemente de improvizaţie a autorităţilor", cauzele principale fiind lipsa de exerciţii în caz de urgenţe majore, neconcordanţe în legislaţie şi baza materială deficitară.

Corpul de Control al primului-ministru a descoperit o serie de inadvertenţe în privinţa cifrelor puse la dispoziţie de autorităţile din domeniul sanitar, astfel în decurs de o lună, Ministerul Sănătăţii a pierdut din datele rapoartelor Direcţiei de Sănătate Publică două decese, care iniţial figurau în statistica oficială pusă la dispoziţie de unul dintre spitale.

Conform raportului Institutului de Securitate Minieră şi Protecţie Anti-explozivă, principala cauză a incendiului din clubul Colectiv a fost materialul folosit pentru antifonarea sălii, respectiv spuma poliuretanică, viteza propagării flăcărilor a fost de 2,3 metri pe secundă, iar concentraţia de gaze toxice a crescut de 2000 de ori în jumătate de minut, tinerii având 153 de secunde pentru a se salva.

În urma incendiului din 30 octombrie 2015, din clubul Colectiv, şi-au pierdut viaţa 64 de persoane - 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate. Incendiul a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul ”Mantras of War”. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.