Faţada principală a vechii Burse de Valori din Copenhaga, devastată marţi de un incendiu, s-a prăbuşit joi după-amiază, aşa cum se temeau deja serviciile de urgenţă daneze, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Din păcate, faţada de-a lungul Frederiksholms Kanal s-a prăbuşit", au anunţat serviciile de urgenţă pe X, adăugând că nu au fost raportate persoane rănite, zona fiind evacuată.

Structura s-a prăbuşit spre interiorul clădirii cu un vuiet uriaş, potrivit imaginilor din presa daneză. De-a lungul faţadei fuseseră amplasate structuri pentru a limita riscul de prăbuşire, dar evenimentul a avut loc în cele din urmă.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Serviciile de urgenţă anunţaseră la începutul după-amiezii că o operaţiune cu macara urmează să înceapă vineri la prânz pentru a evacua părţile de acoperiş care s-au prăbuşit.

Incendiul a izbucnit din motive necunoscute marţi, sub acoperişul clădirii, în jurul orei locale 07:30, iar jumătate din clădirea istorică a ars. Edificiu emblematic al oraşului Copenhaga, Vechea Bursă, construită în secolul al XVII-lea şi care sărbătorea anul acesta 400 de ani de la înfiinţare, găzduia şi o vastă colecţie de opere de artă, dintre care câteva sute au fost puse în siguranţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.