Meciul echipei Luton cu Bournemouth, din Premier League, a fost întrerupt, sâmbătă, după ce căpitanul Tom Lockyer s-a prăbuşit pe teren, relatează BBC. Clubul Luton Town a anunţat, sâmbătă seară, că jucătorul Tom Lockyer, care s-a prăbuşit pe teren la meciul cu Bournemouth, este în stare stabilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Luton Town îi linişteşte pe fani: Tom Lockyer a suferit un stop cardiac, dar era cooperant când a fost scos de pe teren şi este în stare stabilă

Ambele echipe au fost scoase de pe teren la jumătatea reprizei a doua, în timp ce Lockyer primea îngrijiri medicale.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

După câteva minute, acesta a fost scos pe o targă, fiind aplaudat de tot stadionul.

Lockyer, în vârstă de 29 de ani, s-a prăbuşit şi în timpul victoriei din finala play-off-ului cu Coventry, în luna mai, înainte de a fi dus la spital.

Ulterior, el a suferit o operaţie pe cord şi a primit undă verde pentru a reveni la joc în iunie.

Meciul de sâmbătă a fost suspendat în minutul 65, la scorul de 1-1.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.