UNRWA, organizaţia ONU care se ocupă de refugiaţii palestinieni, afirmă că autorităţile Hamas din Gaza ar fi furat combustibil şi medicamente destinate refugiaţilor din sediul său din oraşul Gaza, pe care a fost nevoită să-l părăsească.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-o serie de postări pe X, agenţia afirmă că persoane care pretind că sunt de la Ministerul Sănătăţii condus de Hamas au încărcat proviziile în camioane. UNWRA menţionează că orice utilizare în alte scopuri decât umanitare a combustibilului este "condamnată cu fermitate".

"UNRWA a primit informaţii potrivit cărora ieri (duminică - n.r.), un grup de persoane cu camioane care pretindeau a fi de la Ministerul Sănătăţii al autorităţilor de facto din Gaza, au scos combustibil şi echipamente medicale din incinta agenţiei din oraşul Gaza. Personalul nostru a fost nevoit să evacueze sediul UNRWA din oraşul Gaza, după un preaviz transmis cu câteva ore mai înainte, în noaptea de vineri, 13 octombrie. De atunci, UNRWA nu a avut acces la incintă şi nu a primit detalii suplimentare cu privire la scoaterea bunurilor. Camerele de securitate care acoperă intrarea/ieşirea din incinta UNWRA au fost avariate în urma exploziilor în zilele precedente şi au încetat să mai funcţioneze. Combustibilul UNRWA şi alte tipuri de materiale sunt păstrate în scopuri strict umanitare - orice altă utilizare este condamnată cu fermitate” - transmite UNWRA în comunicatul postat pe X.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.