Jucătoarea australiană Astra Sharma, locul 216 WTA, a câştigat, duminică, turneul de categorie WTA 125 Ţiriac Foundation Trophy.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sharma a învins-o în finală pe italianca Sara Errani, cap de serie 4 şi numărul 115 mondial, scor 0-6, 7-5, 6-2, în două ore şi 24 de minute.

Pentru Sharma, în vârstă de 28 de ani, este al doilea trofeu la simplu, după cel câştigat în 2021 la Charleston.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Câştigătoarea trofeului a obţinut 15.000 de dolari şi 160 de puncte. Finalista învinsă primeşte 8.000 de dolari şi 95 de puncte.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.