Un şarpe lung de peste un metru a fost văzut, sâmbătă, într-un cartier din Drobeta-Turnu Severin. Un localnic a solicitat intervenţia autorităţilor, reptila fiind ridicată de către un echipaj al Jandarmeriei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Intervenţia jandarmilor din Mehedinţi a avut loc sâmbătă, după ce o persoană a sunat la 112, anunţând că în faţa unui bloc de locuinţe de pe strada Brâncoveanu din municipiul Drobeta-Turnu Severin se află un şarpe.
Reptila, care avea peste un metru lungime, a fost găsită chiar în faţa uşii de la intrarea în bloc. Jandarmii au ridicat şarpele din locul respectiv, eliberându-l în habitatul său natural.
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.