Două focare de COVID-19 se află sub supraveghere epidemiologică la Spitalul Judeţean Timişoara şi la Spitalul Orăşenesc Sânnicolau Mare. Potrivit DSP Timiş, este vorba despre pacienţi internaţi care au fost confirmaţi cu SARS-CoV-2.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Direcţia de Sănătate Publică Timiş a transmis, luni, că în judeţul Timiş se află sub supraveghere două focare de COVID-19, unul la Spitalul Orăşenesc Sânnicolau Mare, Secţia Medicină Internă Cronici, unde sunt 8 astfel de cazuri, precum şi la Secţia Neurologie I din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, unde sunt 3 cazuri. În ambele spitale, cei infectaţi cu SARS-CoV-2 sunt pacienţi.
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
În ultima săptămână, în Timiş, au fost depistate 227 de cazuri de COVID-19, dintre care 19 la persoane cu vârsta sub 18 ani. De asemenea, au fost înregistrate două decese.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.