Un motociclist de 29 de ani a murit, joi seară, după ce s-a accidentat pe Splaiul Unirii din Bucureşti. Medicii sosiţi la faţa locului nu au reuşit să-l salveze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data de 23 Martie a.c., în jurul orei 22:12, prin intermediul SNUAU 112, Brigada Rutieră a fost sesizată cu privire la un accident de circulaţie care a avut loc pe Splaiul Unirii. Din informaţiile preliminare, conducătorul unei motociclete, un tânăr în vârstă de 29 de ani, care circula pe Splaiul Unirii, dinspre Podul Şerban Vodă către Podul Mărăşeşti s-a autoaccidentat”, a transmis, joi seară, Brigada Rutieră a Capitalei.

Sursa citată a precizat că în urma accidentului a rezultat decesul conducătorului de motocicletă, după ce în prealabil au fost efectuate manevre de resuscitare.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Se efectuează cercetarea la faţa locului în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul de circulaţie”, a mai transmis sursa citată.

Traficul rutier este restricţionat pe Splaiul Unirii, segmentul de drum cuprins între Podul Serban Vodă şi Podul Mărăşeşti.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.