Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti anunţă că, începând din 3 martie, organizează cursuri gratuite de pregătire pentru elevii care anul acesta susţin examenul de Bacalaureat. Cursurile se desfăşoară după-amiaza, la sediul universităţii, la materiile: Limba şi literatura română, Matematică, Chimie, Economie şi Logică, fiind susţinute de cadre didactice universitare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti doreşte să vină în sprijinul elevilor şi al părinţilor acestora, prin organizarea de cursuri de pregătire gratuite pentru examenele de bacalaureat ale elevilor din clasele a XII-a. Predarea este realizată de către cadrele didactice din universitate, care vor susţine ore de pregătire la cinci materii: Limba şi literatura română, Matematică, Chimie, Economie şi Logică”, anunţă, joi, UPG Ploieşti. 
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Cursurile se vor desfăşura la sediul Universităţii în sala FA1.
 
Primul astfel de curs este programat în 3 martie, orele de pregătire fiind programate săptămânal, în intervalul orar 15-17:00.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.