Spionajul american examinează peste 500 de semnalări ale unor obiecte zburătoare neidentificate (OZN), se arată într-un raport, în care se precizează că multe dintre ele se dovedesc a drone sau baloane, dar natura a aproximativ 100 dintre aceste obiecte rămâne necunoscută, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cel puţin 247 de fenomene aeriene neidentificate au fost semnalate de la ultimul raport al Directrului Serviciilor Naţionale americane de Informaţii (DNI), în iunie 2021, care anunţa la acea vreme că studia deja 144 de astfel de fenomene.

Acestui număr i se adaugă 119 de cazuri de apariţii misterioase de aeronave - scoase din foste arhive acumulate în 20 de ani -, iar totalul creşte astfel la 510 incidente, se precizează în raport.

”POTENŢIALĂ AMENINŢARE”

Majoritatea noilor fenomene au fost observate de către piloţi din cadrul Marinei (US Navy) şi Foreţlor Aeriene (US Air Force), precizează spionajul american.

Aproape 200 dintre aceste incidente au o explicaţie cu totul banală.

Ele erau cauzate fie de baloane, fie de drone, fie de poluarea aeriană - adică păsări, evenimente meteorologice sau pungi de plastic plutind în aer.

Însă alte incidente nu au nicio explicaţie, potrivit sintezei DNI - versiunea neconfidenţială a raportului prezentat în Congres.

Acestea din urmă fac obiectul unei examinări aprofundate a Pentagonului, agenţiilor americane de informaţii şi NASA - nu de frică că este vorba despre vehicule extraterestre, ci de frica unor capacităţil de spionaj necunoacute ale unor ţări rivale.

”Fenomenele aeriene neidentificate continuă să reprezinte un risc la adresa securităţii aeriene şi prezintă o potenţială amneninţare de culegere de informaţii” ale unor ţări inamice, se subliniază în raport.

În iunie, NASA a anunţat lansarea unei anchete de mai multe luni cu privire la prezenţa acestor obiecte care se mişcă anormal sau foarte rapid în atmosferă, lucruri care nu pot fi explicate în stadiul actual al cunoştinţelor,

Pentagonul a înfiinţat, la rândul său, în noiembrie 2021, un Birou însărcinat că culeagă şi analizeze ansamblul informaţiilor despre OZN-uri, în urma exercitării unor presiuni tot mai mari în acest subiect de către Congres.

Washingtonul este îngrijorat de capacităţi de spionaj ale Chinei cu ajutorul unor drone sau altor mijloace aeropurtate.

”Noi luăm semnalări ale unor pătrunderi în spaţiul nostru terestru, maritim sau aerian foarte în serios şi le analizăm pe fiecare dintre ele”, a dat asigurări joi, într-un comunicat, un purtător de cuvânt al Pentagonului, generalul Pat Ryder.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.