Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a adus un omagiu luptei pentru libertate a poporului ceh la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din cadrul ansamblului...
Poliţia rusă a arestat sâmbătă mai mulţi jurnalişti, la o manifestaţie a soţiilor unor militari mobilizaţi, care cer ca aceştia să fie aduşi înapoi...
Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost ”extras” din închisoarea în care era încarcerat către o destinaţie ”necunoscută”, anunţă vineri...
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri la ceremonia militară şi religioasă care marchează Centenarul depunerii osemintelor Ostaşului Necunoscut...
Buchetul de încoronare al Reginei Camilla a fost depus la Mormântul Soldatului Necunoscut din Londra, a declarat familia regală pe Twitter.
Spionajul american examinează peste 500 de semnalări ale unor obiecte zburătoare neidentificate (OZN), se arată într-un raport, în care se precizează că...
Perioada de şapte ani 2015-2021 este, probabil, cea mai caldă perioadă înregistrată vreodată, a anunţat duminică Organizaţia Meteorologică Mondială...
Explozia de la o uzină de tratare a deşeurilor din Germania, în iulie, care s-a soldat cu şapte morţi, probabil că a fost cauzată de o reacţie chimică...
Ceremoniile de Ziua Naţională a Italiei - care a ales la 2 iunie 1946, prin referendum, democraţia în detrimentul monarhiei ereditare şi dădea pagina...
Unită, Rusia este "invincibilă", a spus Vladimir Putin sâmbătă cu ocazia comemorării a 75 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial,...
Închişi în case de o lună şi jumătate, italienii au ieşit sâmbătă la ferestre, cu ocazia Zilei Eliberării, pentru a cânta imnul ţării, dar şi...
Spectacolele "Marmură", de Iosif Brodski, şi "Însemnările unui necunoscut", după F.M. Dostoievski, vor putea fi urmărite online, la Teatrul Bulandra,...
Treizeci şi şase de persoane au fost evacuate, miercuri, dintr-un bloc din Galaţi, după ce pe casa scării s-a semnalat un miros puternic. Pompierii au...
Guvernul francez a promis marţi să ”facă lumină deplin” cu privire la moartea lui Steve Maia Caniço, în urmă cu peste o lună, la Nantes, subliniind...
Preşedintele american Donald Trump şi Prima Doamnă Melania Trump erau invitaţi la ceai, luni după-amiaza, la reşedinţa prinţului Charles şi soţiei sale...
Emmanuel Macron a marcat la Arcul de Triumf, pe o ploaie puternică, în faţa unui public puţin numeros, 74 de ani de victoria împotriva nazismului, la 8 mai...
Deputatul PNL Cătălin Predoiu a criticat miercuri intenţia coaliţiei de modificare a legilor justiţiei, el explicând că mai întâi ar trebui puse în...
Noul preşedinte francez Emmanuel Macron a adus duminică, după ce a fost învestit în funcţie, un omagiu soldatului necunoscut, sub Arcul de Triumf, într-o...
Preşedinţii în exerciţiu François Hollande şi ales Emmanuel Macron au depus luni împreună jerbe de flori, cu ocazia comemorării zilei de 8 mai 1945, la...
Prinţul de Wales al Marii Britanii a depus o coroană de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol şi a semnat în cartea de onoare, în prima...
Republicanul Donald Trump a participat alături de vicepreşedintele-ales Mike Pence la ceremonia tradiţională a depunerii de coroane la monumentul ostaşului...