Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) îşi exprimă, luni seară, îngrijorarea faţă de recentele derapaje din spaţiul public, manifestate prin ameninţări la adresa jurnaliştilor, inclusiv prin publicarea înregistrării a unei conversaţii. Reacţia CNA vine după ce George Simion, candidat AUR în turul doi la prezidenţiale, a publicat imagini în care îi jigneşte pe jurnalişti, în biroul său, când se negocia formatul dezbaterii de la Digi24.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Consiliul Naţional al Audiovizualului îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de recentele derapaje din discursul public, manifestate prin ameninţări şi atacuri directe la adresa jurnaliştilor şi a profesiei de jurnalist, inclusiv prin publicarea înregistrării manipulate a unei conversaţii nedestinate difuzării publice. CNA atrage atenţia că intimidarea reprezentanţilor presei, etichetarea lor ca “asasini mediatici” sau folosirea unui limbaj dispreţuitor la adresa activităţii jurnalistice contravin grav valorilor democratice şi standardelor europene privind libertatea presei şi protecţia jurnaliştilor”, se arată, luni seară, într-un comunicat transmis de CNA.

Potrivit acestei instituţii, ”libertatea de exprimare nu include dreptul de a ameninţa, defăima sau manipula opinia publică în mod abuziv, subminând încrederea în presă”.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Totodată, Consiliul reaminteşte că, în perioada campaniilor electorale, este cu atât mai necesară o conduită publică responsabilă, în spiritul decenţei şi respectului faţă de instituţiile fundamentale ale democraţiei – printre care mass-media ocupă un loc esenţial.

De asemenea, CNA condamnă ”ferm” orice formă de presiune exercitată asupra presei şi solicită tuturor actorilor publici – indiferent de statutul lor – să contribuie la consolidarea unui climat de dialog, onestitate şi respect în raport cu jurnalismul şi rolul acestuia în viaţa democratică.

Consiliul reiterează ”angajamentul său de a veghea, prin toate mijloacele legale, la respectarea libertăţii de exprimare, a demnităţii persoanei şi a protecţiei jurnalismului profesionist în România”.

Candidatul AUR în turul doi la alegerile prezidenţiale, George Simion, nu s-a prezentat la dezbaterea Digi24 de luni seară, dar a publicat imagini în care îi jigneşte pe jurnalişti, în biroul său, când se negocia formatul emisiunii. Moderatorul dezbaterii, jurnalistul Digi24 Cosmin Prelipceanu, a declarat că acest film a fost turnat fără ca cei care apar acolo să fi ştiut că sunt filmaţi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.