Atacuri ruseşti masive cu rachetă şi dronă în Ucraina
Forţe ruseşti au efectuat joi atacuri cu rachete şi drone în întreaga Ucraină, mai ales în regiunile Harkov şi Odesa, iar explozii au răsunat la Kiev, au...
Forţe ruseşti au efectuat joi atacuri cu rachete şi drone în întreaga Ucraină, mai ales în regiunile Harkov şi Odesa, iar explozii au răsunat la Kiev, au...
Grupul paramilitar rus Wagner continuă să avanseze la Bahmut, după ce a revendicat cucerirea părţii de est a acestui oraş, care se află în centrul...
Directorul Serviciului Român de Informaţii Eduard Hellvig, însoţit de prim-adjunctul SRI, generalul Răzvan Ionescu, au fost într-o vizită de lucru în...
Spionajul american examinează peste 500 de semnalări ale unor obiecte zburătoare neidentificate (OZN), se arată într-un raport, în care se precizează că...
Statele Unite nu sunt în continuare sigure ce provoacă aşa-numitul ”sindrom Havana”, nişte afecţiuni misterioase ale mai mutor diplomaţi americani, în...
Statele Unite cer Organizaţiei Mondială a Sănătăţii (OMS) să efectueze o nouă fază a anchetei privind originea pandemiei covid-19 şi să se asigure că...
Guvernul american, care urmează să publice luna viitoare un raport privind ”fenomene aeriene neidentificate” consideră că aeronave misterioase zărite în...
Serviciile americane de informaţii evocă două teorii în explicarea originii noului coronavirus SARS-CoV-2 - şi anume un contact uman cu animale infectate sau...
Phenianul şi-ar putea relua testele nucleare anul acesta, cu scopul de a obliga Washingtonul la un dialog, evaluează serviciile americane de informaţii în...
Rusia ”nu vrea un conflict direct” cu Statele Unite, în pofida faptului că ”îşi va continua eforturile de destabilizare a Ucrainei”, evaluează...
Directorul serviciilor naţionale americane de informaţii (DNI) John Ratcliffe denunţă, într-un editorial publicat în Wall Street Journal (WSJ), furtul de...
Preşedintele american Donald Trump citeşte notele care îi sunt transmise de serviciile de informaţii, dă asigurări Casa Albă, în urma unor întrebări...
Legea americană îi protejează pe membrii serviciilor de informaţii care denunţă un presupus act ilegal în cadrul agenţiilor guvernamentale, însă calea...
Donald Trump neagă aprig faptul că ar fi exercitat presiuni asupra Ucrainei într-o încercare de a-i dăuna rivalului său politic Joe Biden, şi respinge...
Decizia lui Donald Trump de a alege un congresman loial dar puţin experimentat în supervizarea serviciilor americane de informaţii alimentează temeri cu...
Preşedintele american Donald Trump a revocat un decret care obliga Agenţia Centrală americană de Informaţii (CIA) să prezinte informaţii despre victime...
Alegerile de la jumătatea mandatului în Statele Unite nu au fost afectate de tenative de amestec străin vizând să destabilizeze funcţionarea şi...
Preşedintele american Donald Trump şi-a acuzat miercuri serviciile de informaţii că sunt ”naive” şi că se ”înşală” cu privire la Iran, după ce a...
Serviciile americane de informaţii îl contrazic pe Donald Trump - în prezentarea tabloului lor al marilor ameninţări mondiale - în axele majore ale...
China şi-a ”comprimat” perioada dezvoltării unor noi tehnologii ”furând” propritatea intelectuală americană, ceea ce-i permite în prezent să...
Două noi ţinte ale unor colete au fost anunţate vineri - senatorul democrat Cory Booker, foarte ostil preşedintelui american Donald Trump, o informaţie...
Amestecul rus în alegerile americane din 2016 continuă să zguduie Washingtonul, la o săptămână de la summitul extrem de criticat între Donald Trump şi...
Rusia a fost vizată de ”25 de milioane de atacuri cibernetice” în timpul Cupei Mondiale a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, fără să precizeze...
Nimic nu indică faptul că un spion american s-ar fi infiltrat în echipa de campanie a lui Donald Trump, contrar afirmaţiilor preşedintelui din ultimele zile,...
Doi directori din cadrul serviciilor americane de informaţii au declarat miercuri în Congres că nu au fost supuşi vreodată vreunor presiuni de către Casa...